Sfanta Ecaterina

Astăzi, în sfânta zi a pomenirii sfântului mucenic Codrat, cel din Corint, şi a celor împreună cu dânsul: Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton şi Crescent, a preacuvioasei maicii noastre Anastasia patriciana şi mai ales a sfântului Marcian, care cu lemne fiind lovit s-a săvârşit din viaţă, vreau să vă vorbesc despre o sfântă a zilelor noastre.

Căci ce poate fi asemuit muncii de apostolat, altceva decât dărâmarea sistemului satanic din şcoli, care-i învaţa pe copii limbi străine semicreştine cum ar fi engleză şi franceză? Ce poate fi mai pur şi mai curat decât scoaterea din programa şcolară a oricărei referiri la teoria păgânului numit Darwin?

Omul, după cum bine se ştie, a fost făcut de Dumnezeu din pământ, apoi a suflat asupra lui suflare divină. Molecule, atomi, 80% apa, carbon, astea sunt aberaţii, fii şi fiice ale mele. Nu există. Dacă ar exista, la spălarea oaselor celor duşi la Domnul, aţi găsi groapa udă şi carbon. Găseşte cineva aşa ceva? Niciodată! Găsiţi pământ şi oase, adică piatra. Aceasta este demonstraţia mai mult decât simplă a savanţilor creştini.

icoanaSă revin la munca de apostolat. Acest guvern se vede că e ales de buni creştini, căci fac pe plac Bunului Dumnezeu şi Bisericii. Căci adevărat zic vouă, îşi vor găsi loc în Sinaxar Sfântul Boc care hulit de pagini s-a petrecut şi Sfânta Ecaterina care pre toţi i-a creştinat. Cuviosul Emil s-a dus la BOR ca să întrebe dacă e voie să legalizeze prostituţia. Fireşte că este voie, căci ce poate fi mai frumos decât un cartier echivalent cartierului roşu din Amsterdam, unde să vină Sfinţii Părinţi şi creştinii adevăraţi să exerseze tirul cu bolovani şi bătutul păcătoasei? Eu unul abia aştept, fii şi fiice ale mele, căci sufletul îmi plânge când mă gândesc cum încep să dispară aceste sfinte cutume. Trăim într-o societate atât de smintita de Satana încât nici măcar cărţi în piaţa publică nu mai ardem.

Noroc cu Sfânta Ecaterina, căci datorită ei acele frumoae zile se vor întoarce iar noi, ca naţie, vom fi iar plăcuţi Tatălui Ceresc. Încetul cu încetul, programa şcolară va redeveni ce trebuie să fie, astfel încât orice copil la terminarea şcolii să ştie că în Biserica nu se intra aşa otova, ca în gară. Sfânta Biserică trebuie mai întâi ocolita de trei ori în genunchi, înainte să intrăm în ea. Fetele şi femeile trebuie să înveţe că nu trebuie să se amestece cu bărbaţii în biserică şi mai ales să nu intre îmbrăcate cine ştie cum. Fusta trebuie să fie lungă, ciorapii de lână, peste camasa trebuie să poarte pulover sau vesta împletita iar pe cap musai broboada, iar toate acestea trebuie să fie negre sau cel mult gri sau maro, mai puţin cămaşa. Cu noua programa şcolară trag nădejde că toate acestea vor fi ştiute.

tricouri funny

11 comentarii la “Sfanta Ecaterina”

  1. Sf. Spaima din Carpati spune ca:

    “…unde să vină Sfinţii Părinţi şi creştinii adevăraţi să exerseze tirul cu bolovani şi bătutul păcătoasei? Eu unul abia

    aştept, fii şi fiice ale mele, căci sufletul îmi plânge când mă gândesc cum încep să dispară aceste sfinte cutume. Trăim

    într-o societate atât de smintita de Satana încât nici măcar cărţi în piaţa publică nu mai ardem.”

    Adevarat graiesti parite, caci in socitatea moderna copii nostri sunt smintiti inca de mici, si la scoala unde ar trebui

    profesorii sa le sufle dragostea de Dumnezeu, ei sunt invatati nascociri ale satanei, teorii si teoreme inventate de oameni

    pagani. Din aceasta cauza traditii si practici ortodoxe sfinte care sunt date de Domnul nostru nici macar nu ajung la cei

    mici sa le invate. Aceasta initiativa de a legaliza prostitutia ar fi o minunata ocazie de a organiza de catre parohie

    excursii crestine in care cei mici sa invete spre exemplu tirul cu bolovani, batutul pacatoasei etc. Asta bine inteles

    pentru baietei iar pentru fetite diferite activitati si cursuri de moda si comportament crestin ortodox.
    Pentru ca sa realizam o educatie cat mai riguroasa ar fi bine ca pe langa profesorul obisnuit in clasa sa se tina orele si

    cu un parinte ortodox sa se asigure ca, copii de mici sunt dusi pe cale acea dreapta si traditiile crestin ortodoxe nu vor

    fi uitate. Acest lucru am vazut in unele locuri la tara unde oamenii au o credinta foarte puternica, unde copii sunt

    invatati de mici in familie tainele sfinte, iar la scoala cursurile sunt tinute la biserica de catre un parinte.

    In acest fel probabil nu vom mai ajunge in situatia de a plange ca viitorul tineret o ia pe cale gresita. Am vazut ca multe

    suflete au poposit pe acest blog sfant si sau revoltat la invataturile sfinte deoarece probabil nu au fost suflati cu

    lumina sfanta de mici. Lucruri de acest gen le putem preveni printr-o educatie crestina ortodoxa riguroasa.
    Si cum bine spune si parintele in invataturile sale, sper si eu ca “Încetul cu încetul, programa şcolară va redeveni ce

    trebuie să fie, astfel încât orice copil la terminarea şcolii să ştie că în Biserica nu se intra aşa otova, ca în gară.”


  2. punKreas spune ca:

    Propun ca toate manualele scolare sa fie imbracate in piele de capra. Ce zici, Sfinte Parinte, sunt sanse de reusita?


  3. John Doe spune ca:

    “Dacă ar exista, la spălarea oaselor celor duşi la Domnul, aţi găsi groapa udă şi carbon. Găseşte cineva aşa ceva? Niciodată! Găsiţi pământ şi oase, adică piatra. Aceasta este demonstraţia mai mult decât simplă a savanţilor creştini.”

    Demonstratiile simple sunt intotdeauna cele mai bune!
    De ce stim ca n-a existat prostia aia de Big Bang cu care ne tot dispera fizicienii lui peste?
    1. Pentru ca nu l-am vazut
    2. Pentru ca nu scrie in Biblie de el

    Logic!

    Iar despre Sfanta Ecaterina, un astfel de om se naste o data la 500 de ani! Locul ei nu e printre muritorii de rand, care n-o inteleg si care nu o vor putea aprecia vreodata la adevarata valoare. Locul ei e in ceruri, cu Domnul si Domnul ar trebui s-o ia la El cat mai repede. Nu e pacat de atata har irosit intr-o lume atat de meschina si simpla?


  4. Sf. Spaima din Carpati spune ca:

    Nu are nici un sens, deoarece manualele nici macar nu ar trebui sa existe fiind inscrisuri satanice in ele. SINGURUL manual de care are nevoie un copil este BIBLIA (bine inteles in piele de capra). Asa ca vezi tu, sa imbraci o carte diavoliceasca in piele de capra, nu numai ca nu are sens dar e si un mare pacat caci pielea de capra este rezervata unicului manual BIBLIA.


  5. conan the barbarian spune ca:

    are dreptate sfanta ecaterina! e dovedit cu date istorice ca barbarii scoliti au avut contributii insignifiante ca sa nu zic chiar satanice si masonice pe alocuri la progresul umanitatii.


  6. sfantasilvialaguraslobozita spune ca:

    In sfarsit avem si manuale de Biologie de liceu, in care se preda sfanta taina a creatiei, totul multumita sfintei Ecaterina, protectoarea analfabetilor.

    http://www.dalinku.ro/2009/03/12/manual-creationist-de-biologie/
    http://secularhumanism.ro/index.php/lang-ro/comunicate-de-presa/71-comunicat-manuale-creationiste-de-biologie


  7. Sf. Spaima din Carpati spune ca:

    Da, este o adevarata victorie impotriva celor care raspandesc invataturile satanice si nu cele sfinte. Acesta poate fi considerat primul pas spre inlocuirea tuturor manualelor din scoli cu unicul Manual de care are nevoie un copil pentru a se realiza in viata, adica BIBLIA (bineinteles invelita in piele de capra).


  8. nimenialtul spune ca:

    “Căci ce poate fi asemuit muncii de apostolat, altceva decât dărâmarea sistemului satanic din şcoli, care-i învaţa pe copii limbi străine semicreştine cum ar fi engleză şi franceză.”Si la intrarea pe blog scris mare LOL=love our lord=))=))=))in ce limba este scris?din cate stiu eu in engleza…am uitat asta ii singurul blog sfitit prin fibra optica si candela la capat=))=))=))


  9. metalshrine spune ca:

    Amin !


  10. Sfanta Ecaterina « Lumina Sfanta spune ca:

    [...] Sfanta Ecaterina 2009 martie 11 by Daniil Pravoslavnic Articol mutat definitiv aici: Sfanta Ecaterina [...]


  11. Andrei spune ca:

    Un blog cam tembel.


Comentezi?