Iertată să-mi fie lipsă din ultimele zile, fii şi fiice ale mele. Ea nu a fost voită ci s-a datorat luptei cu o boleşniţă trimisă mie de însuşi Satana, drept pedeapsă pentru munca ce muncesc la dictare divină. Am zăcut deci pe priciul meu, neavând putere să mai scrijelesc pietre pe care să le trimit călugărului programator ca să aveţi ce citi şi comenta. Mare-mi e însă bucuria să văd că bunii creştini nu se lasă şi fac front comun în fata samavolnicului drac.

Astăzi o să vă spun câteva vorbe despre orgasm. Sper să fiu coerent, căci boleşniţa încă mă încearcă. Orgasmul nu este un dar divin, aşa cum am mai pomenit. Dimpotrivă, este o nălucire a Diavolului, trimisă femeii intru smintire şi propovăduită de biblia satanica numită Cosmopolitan. Aceasta nălucire a fost vezi Doamne cercetată de pseudosavanţi (adică savanţii laici) şi i s-au dat însuşiri pe care nu le are. Aceşti pseudo savanţi susţin că una din funcţiile lui, în afară de plăcere, ar fi împingerea spermatozoizilor spre ovul intru fecundare, datorită contracţiilor musculare vaginale.

Blasfemie, vă zic, căci orice bun creştin spune că Dumnezeu însuşi dă putere spermatozoizilor, împingându-i spre ovul şi arătându-i calea dreaptă celui mai bun dintre ei. Fiice ale mele, nu va mai lăsaţi smintite de asemenea făcături păgâne, căci Biblia ne învaţă un lucru de netăgăduit. Acela că Satan va încerca veşnic să ne abată de la drumul creştinesc, incercand să ne împingă către zei falşi. Inventarea orgasmului exact asta a vrut şi char a prins la oile rătăcite ale Domnului. Căci cum altfel putem interpreta imaginea femeii în genunchi, aşteptând spermatozoizii?

Nu vă închinaţi la idoli falşi, vă zic, nu va abateţi de la dreapta credinţă. Orgasmul nu există iar unirea trupească este făcută doar pentru naştere de prunci, este o luptă contra gustării plăcerii. Căci închinarea în genunchi în fata spermatozoizilor exact asta este: o închinare intru gustarea plăcerii. Nu căutaţi plăcere, căci aceasta duce la desfrânare iar desfrânarea la pierderea intrarii în Rai.

Împreunarea trebuie să aibă loc doar în sfânta taină a căsătoriei iar căsătoria e făcută să ne ferească de arderea în Iadul veşnic şi mai ales pentru ca doi oameni să devină una după modelul Sfintei Treimi şi pentru naştere de prunci. Nu pentru plăcere, căci singurele plăceri bune sunt numai acelea care permit rugăciunea neîncetată. Noi trebuie să fim mereu în Dumnezeu prin rugăciune. Orgasmul înseamnă patimă iar patima e tocmai căutarea plăcerii care nu se poate face decât părăsind pe Dumnezeu.

177 Responses to “Orgasmul”

  • bluehipy:

    Apai la cat orgasm am avut de unul singur … ar trebui sa fie plina Mitropolia din Iasi de cutiute cu fosti potentiali indivizi ce-ar fi putut sa-mi semene mie sau stramosilor mei.

    Adevarul e altul. Orgasmul nu e o superstitie. Orgasmul exista si ar trebui interzis prin legea sfanta. Ar trebui scris un supliment al Bibliei care sa defineasca cum trebuie sa te reproduci corect crestineste. Pentru ca inmultirea realizata cu orgasm, e de neacceptat pentru un adevarat crestin!
    Crestinii, mai ales ortodocsi, trebuie sa se inmulteasca cu bagare de seama, cum simt ca se apropie de orgasm ei se vor opri si vor spune rugaciuni, si tot asa pina cand femeia va ramane grea prin voia Domnului.

    Amin!

  • @geocyd, cand am vazut link-ul am crezut ca e vreo gluma, vre-un site porno (uite ce scrie: “[...]adolescenti-fete-minore-baieti-sex-oral-[...]“. Totusi, e de pe un site cu nume ortodox, asa ca urmatorul lucru care mi-a trecut prin cap e “O fi spart careva site-ul astora si acum se joaca”, asa ca am intrat de curiozitate. Cand am vazut ca nu e nimic porcos si ca e un site crestinesc vai de capul lui, m-am gandit ca iar o fi un articol despre “de ce este pacat sa iti pierzi virginitatea si puritatea inainte de noaptea nuntii”. Dupa ce l-am citit va pot spune: este un articol surprinzator de normal, cu exceptia semnelor de intrebare folosite aiurea, probabil dintr-un reflex crestin.

  • Blasfemie sunteti niste smintiti,stergeti-va cu guma pocaintei in speranta ca El va asculta si nu ve-ti lua drumul incins al iadului

  • raluca:

    Frati si surori, trebuie sa fac o rectificare adanca, sa nu fie dezlegata nepotrivit taina iadului si drumul catre pierzanie.
    Drumul ratacirii de Bunul Tata Ceresc este dulce, Diavolul inspitindu-ne cu tot ce pare sa fie minunat.
    Un Sfant Parinte spunea:
    “Drumul spre pierzanie, este mai dulce decat nuca unsa cu sare, si mai dulce decat mierea pusa la murat.”
    Drumul spre Mantuire (care este defapt scopul vietii noastre pe Pamant) este amar, greu, dar la sfarsit, rasplata este viata vesnica, in fericire deplina, belsug si bunastare.

    Un Sfant Parinte spunea:
    “In Rai, sunt coruri de ingeri, care canta minunat la cimpoi si harpa, arcamat si sofoica. Mangaierea cantecelor este mai presus decat orice simtire a omului, mai erecta decat orice a cunoscut omul in viata sa.”

    Corurile de ingeri sunt dirijate de Sfanta Fecioara Maria Neinceputa, alaturi de Fiul ei, Iisus Hristos, cel plamadit prin taina, intr-o noapte mirobolanta, minune mare, fara de intelegere pentru noi, robii Pastorului din Cer.

    Fiti binecuvantati, frati si surori, in vecii vecilor, pururea si-n curulea, Amin+

  • @cuvantul: fiule, am ramas fara guma pocainte in in stocul parohiei, caci am fost rapus de-o boala miseleasca si nu m-am mai ocupat de aprovizionare. Fii bun si spune-mi de unde se cumpara la pret mai bun si cu cat avem voie s-o vindem mai departe enoriasilor, intru sfant profit.

  • Sa ma ierte Dumnezeu daca exagerez dar hai sa fim sinceri,credeti ca Dumnezeu nu are ce face decat sa ne trimita in iad doar pentru un oral ,hai sa fim seriosi,un oral aduce fericire unui om,asta ar insemna ca omul nu trebuie sa fie fericit?Fitit fericiti oameni buni,pe pamant ,asta in limita bunului simt,ca pana aveti de tras in Rai ,mai e…

  • dar despre ciclul menstrual cand ne explici invatatorule?

  • sau Despre Counter Strike? :>

  • raluca:

    Relatii intime pot avea doar persoanele care au savarsit Sfanta Taina a cununiei religioase.
    Si nici asa oricum, ci cu gand curat, implinind voia lui Dumnezeu, nasterea de prunci.
    Va puteti imagina doi crestini adevarati casatoriti care stau in bucatarie si fac mancare, apoi unuia i se aprind poftele, si ajung in dormitor, lasand mancarea pe foc? Eu una nu pot.

  • bluehipy:

    imi pot imagina doi buni crestini cum stau in bucatarie si cand le vine si-o trag printre clatite in timp ce ea urla “dumnezeuleeeeee!”

    raluca … iti recomand o vizita la psihiatru … suferi pe de o parte de o lipsa acuta de imaginatie si pe de alta de o naivitate vecina cu imbecilismul, naivitate caracteristica “bunilor crestini”.

    Amin++

  • sau de umor in ton cu Daniil pravulvoslavnic.

  • Arhiepiscopul:

    Raluca, oita noastra, imi place cum gandesti si te felicit ca nu ai intrat in randul necredinciosilor care iau in deradere Sfintele Taine ale casatoriei.
    Spune-mi te rog…te intereseaza un loc de maicuta vicestareta la cea mai nepangarita manastire din Romania?…acolo unde toate maicutele sunt fecioare(pentru ca nici nu incape indoiala ca si tu esti)?

    Astept un raspuns pentru a demara actiunea

  • Birbal:

    Poate sunt fecioare in nas sau in urechi dar nu si prin alte orificii.

  • raluca:

    Mare bucurie am avut dupa ce am citit cuvintele Sfinteniei tale Arhiepiscopul. Multe nopti m-am gandit daca menirea mea este la o manastire, aproape de Domnu’. Citind din Sfintii Parintii despre acest lucru, am realizat ca se poate face doar daca ne cheama El spre aceasta directie; toate se aranjeaza la timpul potrivit, in chip misterios, de Bunul Tata Ceresc.
    Ca orice adevarata crestina, mi-am pastrat fecioria, asteptand jumatatea mea daruita de Domnu’ prin voia Sa, la timpul potrivit.

    Sfat pentru tinerele fete carora gandul le sminteste viata intru adevarata credinta:
    - roabele Domnului, daca gandul va da neliniste, va aprinde poftele trupesti, atunci in mare incercare sunteti. Trebuie sa va pastrati verticalitatea in fata Domnului, o clipa sa nu dati satisfactie Necuratului, gandind la aceste spurcaciuni.
    - cand poftele va incearca, ganditi-va usor la o icoana cu Mantuitorul, o icoana in care este infatisat in toata splendoarea sa, luminat frumos, cu mainile deschise, primindu-va in bratele lui.
    - daca reusiti sa faceti acest lucru, veti simti o liniste iar o stare de calm va cuprinde de la cap spre picioare.
    - pana la intalnirea persoanei potrivite, data de la Domnu’ de Sus, gandurile voastre trebuie sa se indrepte DOAR catre Iisus Hristos.
    - trairea adevarata se face intru Hristos, in el, prin el, cu el, sub el, pe el, in vecii vecilor, pentru eternitate, Amin +

    Doamne ajuta robii Tai, pre adevarata credinta si mangaiere a Ta! Amin +

  • Adevaruri mari graieste sfintia ta. E limpede lucru ca boala ce te-a scuturat, de la Satana trimisa, nu a avut ca rezultat decat intarirea credintei tale!

    Fericiti suntem noi oile astea ratacite – acum cand sfantul cioban a fost rapit miseleste – ca avem un astfel de indrumator.

    E binecunoscut faptul ca orgasmul nu este decat o unealta a Diavolului – ptiu!! – care ne-a amagit cu asta si la caderea din Rai. Dar noi bietii pacatosi uitam atat de des povetele bsericesti… Multumim tie ca ne mai readuci pe calea cea dreapta!

  • raluca:

    Mare grija cu darurile de la Diavol, precum orgasmul.
    Uitati ce a patit un bun rob al Domnului din aceasta pricina.

    http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?p=127705#post127705

  • PreaConsultant Patriarhal intru Probleme prea mari de Preacurvie:

    Domnul Dumnezeul nostru si sf. Dan Puric Prostiitorul sa va ajute, sa va multumeasca si sa va satisfaca, iubiti enoriasi!
    Cu mare intristare iau aminte ca pe acest pios blog sfant de infierbantata rugaciune si indreptatoare povatuiala ortodoxa, multi pacatosi spurcaciosi la suflet s-au adunat si privesc la ist sfant blog si rad si iau in batjocura ceea ce sfinteniile voastre in-vecii-vecilor-amin se caznesc sa impartaseasca.

    Pentru aceea, ma invrednicesc a le da cateva sfaturi indreptatoare si de graba ajutatoare spre a ii salva de la pierzanie, crestineste, chiar daca ei nu vor.

    Drept cuvioasa urmare:
    Singurele fiinte la care au voie sa ravneasca fetele si baietii fara a se spurcaci inainte de casatorie sunt Iisus Hristos si Fecioara Maria, mama lui virgina. Fetele la Iisus Hristos iar baieteii la Fecioara Maria, ati inteles, nu invers -ptiu, doamne’iarta-ma si ma pazeste de poponarii Satanii!- .
    Ca sa le fac povara mai usoara, si sa nu mai fie tentati de necuratele ispite futatoresti, am inventat, implementat si sfintit un novator obiect de cult: Iisus Hristos si Fecioara Maria, de silicon, in marime naturala. Uitati de pupatul icoanelor reci de lemn, la care aveti voie numai in Sf. Dumineca si de sarbatori. Uitati de statul la coada la lins, in picioare, doar pentru a va petrece limba peste sfintele lemne deja prea-mozolite. Incercati, mult-iubitilor fii si fiice ale Domnului iar de comandati ambele sfintenii Dumnezeu va face reducere de pios pret!

    Tin sa graiesc aceea ca banii ce mi se cuvin pentru aceasta sfanta ajutorare mi se pot aduce intr-un cufar indestulator la Noua mea Parohie din Parcul Cismigiu, unde obisnuia sa fie dracescul loc de joaca pentru copii fara de Dumnezeu. Daca nu voi fi intru altar rugandu-ma pentru sufletele voastre inseamna ca sunt la cealalta Parohie, dar sa nu va fie teama. Lasati cufarul acolo, Domnul va sti ce sa faca cu sfintii bani.

    Parinte Daniil, mi-ai incantat sufletul atat de mult ca te-am trecut nu in Acatist, ci direct VesnicaPomenireRoll, si cu Duhul Tau.

  • parinte,ce ai bre cu noi,ANAListii?

  • de ce nu scrii ceva favorabil despre noi?
    Dumnezeu ne iubeste!

  • Apăi tulai doamne tu păcătoaso, cum ‘drăzneşti a-l contrazice pe GARGANTUAN-FERICITUL Părinte Daniil în a sa retorică divină? Vrei doar a-ţi coborî mânia a şapte sute şaptezeci şi şapte de arhangheli-militanţi pe golovanu-ţi păgân?

  • [...] Orgasmul 2009 martie 13 tags: invataturi, orgasm by Daniil Pravoslavnic Articol mutat definitiv aici: Orgasmul [...]

  • [...] că spermatozoizii sunt mânaţi de chiar mâna divină spre ovul. Am arătat deja asta în articolul în care demonstram că orgasmul este un mit. Acestea fiind spuse, ţin să le atrag atenţia cititoarelor mai tinere că dacă Tatăl Ceresc [...]

  • Vampirul:

    Nesimtitule, porcule, satana in chip de om care esti! Copilul este un dar de la Dumnezeu! altfel, actul sexual se sfarseste prin muie pe fata/gura/bucile ei, sau un prezervativ cu sloboz, sau in curul ei ( respect ANAListii!!!!)Ptiu am inceput sa vb porcos, ies de aici pana nu ma intinez cu pacate de neiertat! :) ) aaaa si mai e cazul in care pur si simplu nici un spermatozoid nu a avut noroc

  • Orgasmul | Lumina Sfanta…

    Textul ca textul, articolul ca articolul, dar poftiti dvs sa vedeti ce nume au si ce contributii aduc comentatorii pe acest preasfant blog….

Leave a Reply

Luati Lumina!
Panseu Crestin
“oameni păcătoşi, oameni plini de patimi, cred că pot fi mai plini de dragoste decât Sfinţii Părinţi care i-au anatemizat pe eretici”
toateBlogurile.ro