Fiule, am citit scrisoarea ce m-ai adresat şi am stat de vorbă atât cu forurile Sfintei Bisrici Ortodoxe Române cât şi cu alte persoane formatoare de opinie demnă de luat în seamă, în special din rândul masonilor şi bubulilor.

Biserica Ortodoxă Română e alături de studenţii patriei noastre ortodoxe, dar fondurile pe care le are abia dacă ajung pentru achiziţionarea mizilicurilor absolut necesare, cum ar fi clopote comandate prin GPS. Ştiu, unii ar putea spune că e o investiţie inutilă, ba chiar am auzit voci ale unor aşa-zişi glumeţi (în fapt nişte satanişti demni de dispreţ) spunând “dacă tot există Dumnezeu, de ce nu trage clopotele chiar el la ora potrivită?” Acestora le răspund cu spusele Tatălui Ceresc:

בנוסף, לדעת את אהבת המשיח, ביותר על זה, כי אתה מלא בכל מלוא האלוהים.

Cu alte cuvinte, ca să intelega şi cei mai nechemaţi, unul Dumnezeu e suficient de ocupat să iubească nevrednicii de noi, pe fiecare în parte sau în grup, ca să-I cerem să tragă de trei sfori la oră fixă.

Acestea fiind spuse, după ce s-a analizat înfiinţarea unui lăcaş de cult în fiecare staţie de metrou, s-a ajus la concluzia că acest lucru va merita doar atunci când enoriaşii vor învăţa să-şi folosească în mod creştinesc cardurile de debit şi credit. Apoi s-a pus problema instalării unor chilii măcar din două în două staţii dar nici acest lucru nu pare posibil, Sfântul Sinod nedorind confundarea acestora cu veceurile publice.

Aşa că s-a ajuns la concluzia că singurul lucru posibil ar fi ca fiecare biserică pe sub sau pe lângă care trece metroul să scobească un tunel prin care să treacă o reţea de fibre optice care să proiecteze pe pereţii staţiilor de metrou cruci şi icoane, să ştie creştinul când să-şi facă semnul crucii.

În speranţa că am putut fi de folos atât ţie cât şi studenţimii române în general,

Daniil

3 Responses to “Catre mieluselul Domnului punKreas”

  • Sunt foarte multumit de raspunsul pe care l-a dat sfintenia ta.
    Sa speram ca in drumul lor spre statiile de metrou, preotii santieristi nu vor fora din greseala in vreo conducat de canalizare.

  • theheartcollector:

    Părinte, dar de Biserica Sfântul Cinci din campusul Politehnicii din Bucureşti ai auzit? Eu trec în fiecare zi prin faţa ei şi îmi fac de 5 ori cruce, dar, văd zeci de studenţi care o ignoră complet, iar, în sesiune, respectivii păgâni vin în genunchi în faţa ei ca să primească Sfânta binecuvântare… Prin preasfinţita înţelepciune, cum consideraţi că ar trebui pedepsiţi aceşti mârşavi?

  • theheartcollector:

    @punKreas: Stai bre liniştit că o să îi ghideze Lumina Sfântă în direcţia bună şi, astfel, vor fora unde trebuie şi nu se vor lovi de vreun “obstacol” :P

Leave a Reply

Luati Lumina!
Panseu Crestin
“Inca nu se moare destul in Romania, nu este destula violenta, vrem mai mult, vrem orori, vrem crime, sex si orgii, bietii nostri copii.”
toateBlogurile.ro