Iubiţii mei enoriaşi, astăzi este 8 Martie, ziua pomenirii cuviosului părintelui nostru Pavel Mărturisitorul, cel din Plusaida, care cu bărbăţie nevoindu-se, cu pace şi-a dat duhul lui Dumnezeu. Fireşte, ateii, păgânii şi alte necurăţenii sataniste o să vă spună că este ziua femeii, pentru că aşa fac ei, întorc sensul zilelor sfinte către chestiuni lumeşti.

Astăzi, dragii mei, îi voi învăţa pe aceştia din urmă cum să se poarte cu mama copiilor lor într-un mod creştinesc, atunci când împreunarea este necesară. Îi voi învăţa deci tainele sexului curat, întru Hristos. Pentru aceasta mă voi folosi de înţelepciunea Filocaliei, care ne învaţă atât de bine:

Să ne ferim de pipăit şi atingere căci negreşit ne vom pângări trupeşte, nimic nefiind mai primejdios decât acest simţ. Adu-ţi aminte de cel ce şi-a înfăşurat mana în rasa când a voit să-şi ajute mama bolnavă şi fă-ţi mâna moartă spre a nu te apropia de cele fireşti ori nefireşti, de trupul tău sau al altuia.

Cum am mai zis, cred că nu trebuie căutat orgasmul, deci bărbatul nu trebuie să facă acele mişcări animalice ci pur-si-simplu să stea cu soţia îmbrăţişaţi iar ejacularea va veni. Însă toate acestea numai dacă sunt după voia lui Dumnezeu, dacă pe primul plan e rugăciunea, rămânerea în duh în Dumnezeu.

Citind aceste rânduri înălţătoare îmi vine să ridic slavă şi osanale Mântuitorului, care şi-a vărsat sângele pentru curăţia sufletelor noastre şi care ne învaţă atât de bine cum să ne purtăm atât în lume cât şi în pat. Adevărat grăiesc, feriţi-vă de atingeri în primul rând. Dar cum să ne ferim, cum să nu ne pângărim trupeşte? Aceasta e prima învăţătură. E simplu: aşterneţi peste femeie o blană de oaie, astfel încât trupurile să nu vi se atingă decât acolo unde trebuie să se împreuneze. Orice bun creştin trebuie să aibă în casă o blană de oaie.

Cu blana între voi, pătrundeţi în mama viitorului copil (căci nu există sex intru plăcere ci doar pentru înmulţirea oiţelor domnului) şi aşteptaţi. Aşa cum misionarul, după ce ajunge unde trebuie, aşteaptă roadele muncii lui, aşa trebuie şi voi să aşteptaţi ejacularea. Nu vă mişcaţi, căci nu sunteţi animale. Îmbrăţişaţi femeia pe care aţi înfăşurat-o în prealabil în blana de oaie şi aşteptaţi ejacularea. Dacă totul e după voia Domnului va veni, dacă nu nu. Aşteptaţi rugându-vă la Cel de Sus. Atunci când El va dori, în mare mila Lui, să ejaculaţi, mâna Lui sfântă vă va strânge de testicule şi ejacularea va veni. Dacă nu vine înseamnă că astăzi nu vrea să zămisliţi. Retrageţi-vă uşor, puneţi la păstrare blana de oaie şi culcaţi-vă, e şi mâine o zi. Şi nu uitaţi să-i spuneţi săru’ mâna doamnei şi să vă spuneţi rugăciunea de seară:

Tată Ceresc, îţi mulţumesc că nu m-ai ucis astăzi. Facă-se voia ta, ajută această femeie să-ţi zămislească buni enoriaşi. Iar dacă eu nu pot, Duhul Sfânt pogoare-se în pântecul ei în locul meu să-i fie soţ şi tată viitorilor copii, Amin.

15 Responses to “8 Martie si sexul Divin”

  • padre solo:

    preasfinte parinte, ajunsei in urma unui crestinesc copy-paste de pe acilea, tocmai la un forum crestinortodox.ro sau ceva de genul. mare imi fu bucuria intru cele spirituale cand gasii acolo (asa am crezut yo) frati intru dreapta si unica credinta, cea ortodoxa. dupa ce am incercat sa ne bucuram impreuna de cele sfinte m-au dat afara. acu’ yo nu stiu am pacatuit impotriva bisericii sau ei sunt eretici? cert e ca nu am putut sa dorm cateva nopti datorita faptului ca nu am fost primit intre savantii crestini. dar iote cum zic sfintiile sale ca trebe sarbatorit 8 martie:

    “LA MULTI ANI, doamnelor si domnisoarelor de pe forum, sa fiti femei de isprava, cinstite, credincioase, sotii si mame vrednice si sa va rugati ori de cate ori este nevoie la Maicuta noastra a tuturor, a carei icoana din biserica ar trebui sa fie impodobita cu flori!” sau:

    “Pe mine ca femeie,sotie si mama…nu ma prea incanta aceste date..ziua femeii CRESTINE se sarbatoreste in Duminica Mironositelor…iar in locul unui martisor din ala de taraba mai degraba oferi o iconita,o cruciulita sau chiar o carte de rugaciuni care poate va schimba viata celui caruia i le-ai oferit..dar , coincidenta sau nu pe 8 martie va veni la noi la protopopiat sa ne vorbeasca Maica Siluana…abia astept sa merg…”
    doamne-ajuta. amin+

  • sali:

    Eu de fapt nu am comentarii la postul asta. Vreau doar sa pui un warning la inceput ca blogul sa se citeasca exclusiv pe laptop stand pe veceu pentru a evita cacatul pe tine de ras.
    Si de fapt eu voiam sa iti pun banner-ul la mine pe blog da nush de ce nu iti mere codul. Ia trage-i o apa sfintita ca sigur si-a bagat dracu coada in el.
    A, si anunteaza-ma si pe moi s’il te pleut sa ii trag un rifreş.
    Shalom

  • Daniil Pravoslavnic:

    S-a rezolvat, ia codul de aici si o sa se afiseze corect:
    http://www.luminasfanta.com/iisus-porunceste/

    (Calugarul programator va sta o saptamana pe apa de ninsoare topita, legat de crucea din fier forjat de langa cotetul sfintilor porci pentru sfantul Craciun).

  • Pe bune. Chiar eram pe veceu cu laptopul. Doamne-iarta-ma.

  • Ma, nush care e treaba da mie tot nu imi merge, nu imi arata poza.

    Doamne chinuie toti pacatosii in focurile iadului pentru eternitate ca mare este mila ta. ++moah moah (sau cum era?)

  • intrebare prea fericitule care este…

    daca nu este barbat, se poate trage blana aia de oaie peste fofoloanca si in loc de sexul tare al barbatului sa folosesc un vibrator mult mai mare si mai tare si mai lung si mai jucaus? ca na… la astea singure cu duhul nu s-a gandit nimeni. stii matele… prea fericitule… de 8 martie macar sa simt si o tarie unde trebuie…ca in restul anu(su)lui numai de moliciuni de astea de barbati am parte…

  • Iulius Caesar:

    Fratilor … ce fumatzi ?

  • iarba sfanta, prea fericitule Caesar. acum realizez de ce exista sindromul vacii nebune… de la iarba li se trage bietelor animale..

  • MILF:

    Preasfinte, mi-aduce aminte de Cainii Paradisului (Abel Posse)

  • wHAT the fock Y Ya Yo?

    Hei, eu mi-as dori sa~ dispa~retzi INCREDIBIL ca HOUDINI!!!
    (timpul e cinic, depasheshte viteza luminii)!!

  • Doamne, Iisuse Hristoase, apara si pazeste. :) )=)):))=)):)))=))

  • tZOKRATES, esti cel mai funny wanna-be so far. Vivat Maria Juana si sora-sa Coca!

  • SIHĂSTRIA:

    Pfoai, prea sfinte, ai uitat sa zici că lâna cea de oiae trebuie udată mai întâi cu apă sfinţită ca să nu irite. Că eu unul m-am ales cu obiectul procreator plin de bube şi acuma trebuie să merg la miruit cu el, iar părintele stareţ Bachircioglu are mâinile aspre. Aşa că, dragi fraţi întru Domnul luaţi aminte de povaţa mea bine-voitoare să nu păţiţi ca mine, păcătosul! Aveţi răbdare să se-nmoaie lâna, nu vă pripiţi!

  • [...] 8 Martie si sexul Divin March 8th, 2010 | Author: Daniil Pravoslavnic [...]

  • tiamat:

    Daniil asta va invata pe toti cum sa deveniti impotenti..daca vreti sa fiti virili si tari, va face mama tiamat in curind un blog cu povete sexante, ca sa deveniti cu adevarati fierbinti in pat, ca focul(iadului)

Leave a Reply

Comentariile pe acest blog sfânt sunt vegheate de însuşi Cel de Sus. In nimicnicia mea nu mă pot impotrivi divinităţii, aşa că dacă vă sunt neaprobate, şterse sau modificate nu vă plângeţi, înseamnă că a venit timpul să vă căiţi.

Visit Skorpion
Comment Count Badge
Autori
Luati Lumina!
Panseu Crestin
“animalele nu functioneaza autonom, ele sunt obiecte miscate de Dumnezeu”
EBook-Ghid Fotografic