Iubiţi mieluşei şi fraţi, aseară, după ce am adus procoveţele de la curăţătoria ecologică a mânăstirii, am văzut lumină la fereastra chiliei călugărului programator. Am bătut, dar nu mi-a răspuns nimeni, aşa că am încercat uşa şi l-am găsit pe fratele Pamfamir, demonizatul, stând aplecat deasupra Sfântului Laptop şi scriind blasfemii. L-am trimis în sfânta cameră frigorifică să petreacă noaptea întru nevoinţă şi canon şi rugăciune pentru iertarea păcatelor dimpreună cu ucenicul Nectarie, care trebuia să-l păzească. Răul, însă, fusese deja făcut, căci dumnezeiescul LCD era pătat cu următoarele cuvinte:

„Motto:

LUME, LUME! Poftiţi la Circul cel Mare! Căăăăărămida zburătoare, peştele fără picioare, omul cu cireaşa-n bot şi ŞARPELE CU CORZI VOCALE!

După ce a terminat de creat tot ce avea de gând, Dumnezeu a văzut că oamenii şi animalele fuseseră deja create de câte două ori şi, privind la plante, s-a gândit că nu e corect aşa. Deci, pentru a îndrepta lucrurile, deşi pământul era deja acoperit de plante proaspăt create, în mod logic, Dumnezeu a sădit o grădină creînd astfel şi plantele a doua (treia?) oară. Şi, pentru ca lucrurile să fie şi mai „bune foarte”, ca un părinte iubitor care îşi ascunde lamele de ras, bricheta şi Diazepamul în cutia de lego a propriului copil, a sădit acolo în mijloc pomul interzis al Cunoştinţei Binelui şi Răului, precum şi pomul Vieţii – care nu avea decât o utilitate estetică pentru că oamenii fuseseră oricum creaţi să trăiască veşnic. Apoi i-a zis lui Adam (numai lui, căci Eva nu exista încă, deci ea nu primise nici o poruncă şi, deci, n-a greşit cu nimic atunci când a mâncat din pom):

„Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!”

Şi îndată a adus animalele dinaintea lui Adam ca să le dea nume şi să-şi aleagă parteneră de viaţă. Multe zile a stat Adam şi-a spus: Albină… barză… cerb… Drosophila Melanogaster… şi aşa mai departe. La urmă de tot, pentru că nici vaca, nici oaia, nici capra şi nici raţa, deşi erau pline de blândeţe şi de disponibilitatea de a experimenta, n-au fost corespunzătoare pe termen lung, Dumnezeu a făcut ornitorincul, dar Adam tot nemulţumit era. Şi şi-a spus Dumnezeu „Apăi, fiul meu, cuvine-se cu adevărat să te regulezi singur”, aşa că l-a adormit şi, prelevând o mostră de ţesut, i-a făcut o clonă modificată genetic şi de atunci capra n-a mai avut voie să intre în dormitor, iar iezii cu înfăţişări mai ciudate şi-au găsit adăpostul în mitologia popoarelor de mai târziu.

Desigur că lucrurile ar fi mers foarte bine şi Biblia s-ar fi încheiat aici, dar şarpele, care era ”cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu”, a simţit nevoia să intervină. Nu ştim de ce era aşa de viclean, că doar fusese făcut bun foarte, dotat cu picioare, corzi vocale şi creier de mamifer superior, capabil de limbaj articulat şi raţionamente complexe, deci foarte puţin diferit de om. Din unele puncte de vedere, şarpele demonstrează chiar o gândire critică şi o maturitate cerebrală la care biata Eva nu putea nici măcar să viseze şi totuşi nu se găsise nici un adult responsabil în Sfânta Treime care s-o înveţe să nu accepte dulciuri de la străini pe stradă, să nu urce în maşina necunoscuţilor şi nici că unele animale sunt viclene, cum ar fi de exemplu, să zicem… şarpele şi că oricum, e bine să nu asculte decât de Dumnezeu.

Ce e şi mai ciudat e că şarpele, aşa viclean cum era, n-a minţit deloc. Pe de altă parte, Dumnezeu a minţit prin omisiune cu privire la efectele psihice ale fructului şi apoi a minţit de-a dreptul spunând că vor muri imediat ce vor gusta (ceea ce nu s-a întâmplat), dând de înţeles că fructul e otrăvitor şi atât. Porunca lui Dumnezeu a sunat mai curând ca un sfat. Pe de altă parte, şarpele le spune că fructul nu e otrăvitor (ceea ce era adevărat pentru că moartea a venit abia când Dumnezeu s-a apucat să-i beştelească şi să-i blesteme şi a oprit şi drumul către pomul vieţii care devenise dintrodata foarte relevant şi din care Adam, din motive obscure, nu se gândise niciodată să guste, deşi era special, diferit de ceilalţi pomi şi nu-i era interzis. Şi le mai spune şi că, asemenea lui Dumnezeu, vor avea acces la cunoaştere, ceea ce era, de asemenea, adevărat.

Ceea ce e mai greu de înţeles e de unde ştia şarpele toate chestiile astea, de ce Dumnezeu n-a simţit nevoia să intervină în discuţie sau să o prevină punând la dispoziţie sfaturi sau informaţii care să echipeze omul în lupta cu ispititorul, de ce a fost îngăduită ispitirea şi, de asemenea, ce căuta pomul ăla în mijlocul Edenului sub nasul lui Adam când Dumnezeu putea foarte bine să-l pună la Polul Nord, unde Adam nu s-ar fi gândit niciodată să se ducă să-l caute.

Şi, de atunci, la porunca lui Dumnezeu, omul moare (deci nu se duce în iad, ci „pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”), femeia, când vede un şarpe, îndată calcă pe el cu picioarele goale, iar şarpele se hrăneşte cu pământ, exact aşa cum am învăţat şi la biologie.”

Dumnezeu să ne ferească! Să ne rugăm, fraţilor, pentru izbăvirea fratelui Pamfamir din groaznicele ispitiri şi necromanţii cu care satana îi munceşte gândurile. Binecuvântarea Sfântului Ciomag noduros din lemn de nuc să cadă asupra voastră şi asupra fraţilor Pamfamir şi Nectarie, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

43 Responses to “Cateheza a VI-a (apocrifa fratelui Pamfamir)”

  • Parintele, da io tot nu-nteleg cand l-a facut Dumnezeu pe diavol… Ca asta nu sta scris nicaieri. Poate ma luminezi si pe mine. E? Ce zici? Sau…poate sarpele era diavolul si, cum statu el la panda prin dinapoia Domnului, ca un pidosnic ce se afla, afla ca pomul ala special este foarte special si de aici ispitirea?
    Dracu sa le mai stie pe toate… Ups :P

  • Taicu Terezu:

    Dacă ai fi un adevărat ortodox, ai şti că religia noastră are două izvoare: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie (adică scrieri diverse, tradiţie orală, sau snoave şi poveşti populare cu conotaţii creştine – Povestea Pulii, care vorbeşte despre Dumnezeu şi Sfântul Petru, este un exemplu relevant în acest sens). Răspunsurile la întrebarea ta se găsesc mai cu seamă în Sfânta Tradiţie, căci Biblia face doar referiri în treacăt la problema asta.

    Cu privire la explicaţia ta, să nu crezi că n-am auzit-o şi pe asta, dar, dacă era diavolul, ce-a avut Dumnezeu cu bietul şarpe? De ce l-a pedepsit să rămână fără picioare, fără corzi vocale, cu creier şi trup inferior, de reptilă, să se târască şi să mănânce pământ (ceea ce nu prea face)? Şi de ce Biblia descrie ispititorul ca pe o fiară care trăieşte pe pământ şi a fost creată de Dumnezeu când ştim din tradiţie că diavolul e înger (deci spiritual) şi că, izgonit fiind din rai, trăieşte nu pe pământ, ci în “iadul pregătit diavolului şi îngerilor lui”? Ori e şarpe şi atunci toate întrebările mele sunt valabile, ori e diavol şi atunci Dumnezeu pedepseşte un animal nevinovat. Şi şarpele poate că tot avea ce căuta pe pământ, dar diavolul nu trebuia să stea în iad şi să se ocupe în principal cu urlatul în chinuri groaznice? Ce fel de rai e ăla în care diavolul se preumblă cum are el chef?

  • Ioana:

    Ioi, iar ma bag, da nu pot sa ma abtin :) daca sarpele e numai o metafora pentru diavol, la fel ca restul detaliilor povestii, si de aici tre’ sa tinem minte numai ‘poanta’: asculta de dumnezeu, or else…

  • tot timpul am crezut că şarpele este de fapt o metaforă fină pentru Sfântul Flaut al lui Adam şi că de fapt Eva s-a simţit datoare să dea ceva la schimb (un măr din cele două pe care le avea) după ce a fost ispitită de şarpele lui Adam. Părinte iartă-mă dar ce se întâmpla acolo erau the early days of pornography.

  • Taicu Terezu:

    Perfect, să zicem că e o metaforă, dar să nu uităm că Biblia nu face nici o precizare în acest sens. Afirmaţiile se prezintă la fel de definitive ca oricare alt fragment al Bibliei pe care se presupune că ar trebui să-l acceptăm literal. Deci, dacă tu consideri că ai dreptul să zici că şarpele e o metaforă, eu am dreptul să spun că Iisus e o metaforă, că sacrificiul prin crucificare e doar un simbol şi că învierea de după e un mit. În clipa în care accepţi că Biblia e metaforică, nu mai ai dreptul să iei nimic literal. Minunile lui Iisus nu sunt cu nimic mai credibile decât elementele metaforice ale Genezei. În cazul ăsta, sunt perfect de acord cu concluziile care se pot trage. Biblia e o colecţie de povestiri fel de fel: istorice, legende, mituri, povestioare horror cu unele tentative de moralitate, istorioare cu tâlc etc. Aprob din toată inima valoarea istorică a textului, dat fiind că fragmente din el au fost concepute în epoca bronzului şi sunt relevante pentru a studia modurile de gândire ale omului primitiv, dar, din punctul de vedere al autorităţii, nu au nimic în plus faţă de basmele culese de Ispirescu. E interesant de studiat, dar, dată fiind violenţa şi moralitatea îndoielnică a textelor, ar trebui trecută pe lista scrierilor nerecomandate minorilor, permisă în programa şcolară doar începând cu ultimii ani de liceu.

    Dacă, asemenea creştinilor fundamentalişti, iei Biblia literal, ia uite ce frumos “ne râdem şi ne simtem bine” pe tema asta.

    Mai există şi varianta 3, care e cea mai frecventă: luăm Biblia aşa cum este, dar încă dinainte de a şti ce scrie în ea ne hotărâm ce vrem să înţelegem din ce vom citi şi, după bunul nostru plac, alegem ce să luăm literal, care texte le considerăm metaforice, care texte sunt “depăşite” şi aşa mai departe. Şi, pentru că Biblia se contrazice atât de flagrant, uneori chiar în cadrul aceleiaşi cărţi, alegem varianta care ne place mai mult şi o ignorăm pe cealaltă. În acest caz, Biblia nu valorează absolut nimic, nu are nici un fel de autoritate şi nu e folosită decât ca pretext pentru o credinţă care s-a format şi dezvoltat independent de textul scris. Dovada? Uită-te şi tu câte tipuri de creştinism există. Te asigur că toate se bazează pe biblie, dar credinţele lor diferă fundamental. Dacă aduni toate tipurile de creştini şi le pui o întrebare puţin mai dificilă, vei primi, bazat pe biblie, absolut toate răspunsurile posibile. Dacă, bazat pe biblie, pot să-ţi dau ABSOLUT orice răspuns la o dilemă morală (indiferent cât de mutual-exclusive ar fi răspunsurile posibile), din punct de vedere moral, biblia nu valorează nici cât hârtia pe care a fost scrisă.

  • Taicu Terezu:

    Ca să fim cinstiţi, una din cele mai frecvente interpretări din ortodoxie este că pomul respectiv era un pom ca oricare altul, devenit special doar prin porunca ataşată de el. Nu mâncarea din pom a fost problema, ci încălcarea poruncii. Pomul respectiv ar fi trebuit de fapt să se numească “Pomul Răului” pentru că Adam cunoştea deja binele prin Dumnezeu. Deosebirea binelui şi a răului se putea face doar după ce ai înţeles ce e “răul” şi cum se deosebeşte el de “bine”. Adam şi-a pierdut inocenţa pentru că a înţeles principiul liberului arbitru şi că poate să se împotrivească voinţei lui Dumnezeu.

    Problema cu această interpretare este următoarea: răul n-a pătruns în Adam când a muşcat efectiv din fruct, ci mai înainte, când şarpele îl învaţă de fapt prin cuvânt cum să păcătuiască (şi, Dumnezeu, care vede totul şi a permis să se întâmple aşa ceva se face complice la coruperea naturii umane.) Gândul rău, deci cunoaşterea efectivă a binelui şi a răului a venit din exteriorul lui Adam, fără ca Adam să aibă vreo vină. Pedeapsa, care a fost extremă, idioată, imatură şi nespecifică unei fiinţe care se vrea perfectă, a venit doar pentru punerea în aplicare a răului care fusese deja introdus artificial în om. Inocenţa era deja compromisă, dar efectele le-a suportat victima, aşa cum se întâmplă mereu în religiile semitice.

  • Şi totuşi există un răspuns la orice întrebare mai delicat: ‘crede şi nu cerceta’ sau ‘omul nu-l poate înţelege cu mintea lui măruntă pe Dumnezeu’. Încă mai cred că religia şi biserica sunt doar instrumente de manipulare a maselor.
    Biblia valorează în funcţie de fiecare individ, pentru mine poate nu înseamnă nimic pentru altul poate fi legea după care îşi guvernează viaţa.

  • ‘şi, Dumnezeu, care vede totul şi a permis să se întâmple aşa ceva se face complice la coruperea naturii umane’
    răspunsul unui ‘bun creştin’ la această afirmaţie va fi acela că Dumnezeu te lasă să alegi şi nu se implică în judecata ta cu toate că apoi te pedepseşte cum ştie el mai bine. Dar este bun şi iertător…

  • Taicu Terezu:

    Nu-nu-nu, nu m-ai înţeles. “Cunoaşterea binelui şi a răului” reprezintă în sine pervertirea. Nu ai cum să cunoşti răul dacă nu faci cunoştinţă cu el. Porunca lui Dumnezeu a fost ca Adam să nu facă niciodată cunoştinţă cu răul. Cu toate astea, acelaşi Dumnezeu care voia să păstreze intactă inocenţa (virginitatea spirituală) a omului, permite diavolului/şarpelui să compromită exact această nepreţuită inocenţă, iar Adam, la momentul când este corupt este 100% nevinovat. Mâncarea fructului este doar manifestarea pierderii inocenţei, dar asta nu-l împiedică pe Dumnezeu să pedepsească cumplit… ce? PIERDEREA INOCENŢEI. Amin!

  • Cum cand l-a facut pe diavol, ce soi de intrebare e asta? Bag sama c-oi fi vreo spurcaciune atee care vine aici sa ne incerce credinta. Dar o sa-ti raspund, caci nu se cade sa lasi un suflet sa se intrebe si poate mai sunt si altii pe aici care vor sa caute Adevarul. Oricum, daca esti totusi un bun crestin, sa te autoflagelezi noaptea aceasta si taicutul te va ierta, mai ales ca vei sti si raspunsul:

    Dumnezeu l-a facut pe diavol cind a avut el chef. Orice bun crestin stie asta.

  • Amin, pravoslavnice :lol:

  • Ioana:

    Cerere de lamurire: am gasit in Ezechiel 18:19-20 urmatoarele:

    19.Dar veţi zice: Pentru ce fiul să nu poarte nedreptatea tatălui său? Pentru că fiul a făcut ceea ce era drept şi legiuit şi toate legile Mele le-a ţinut şi le-a împlinit; de aceea va trăi.
    20. Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa.

    Dupa mine, asta inseamna ca ala care pacatuieste e pedepsit, nu urmasii lui.

    Despre pacatul originar am gasit destul de multe variante, fiecare religie cu a ei. Ce-i pacatul asta de fapt? Un act? Daca da, nu ar trebui sa fie pedepsite generatiile urmatoare, cf Ezechiel.

    Mercic

  • Taicu Terezu:

    I-auzi ia:
    “Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam Şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.” (Ieşirea/Exodul 20:4-6)

    Felicitări! Tocmai ai descoperit unul din minunatele cazuri de contradicţie evidentă. Nu-i aşa că e minunat când fiecare om are dreptate, indiferent care e părerea lui? Şi apropo, faza cu zelosul e destul de recent modificată în biblia ortodoxă românească. De fapt Dumnezeu e GELOS, dar făcea lumea mişto de ei pentru expresia asta.

  • Ioana:

    Noa, pai eu nu mai inteleg nimic: in VT una zice, in NT alta: Romani (5:12-14)de exemplu “precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el.Căci, până la lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu se socoteşte când nu este lege. Ci a împărăţit moartea de la Adam până la Moise şi peste cei ce nu păcătuiseră, după asemănarea greşelii lui Adam, care este chip al Celui ce avea să vină.”

    Ce ma intreb eu:
    - ce-i legea asta?
    - cum adica “nu se socoteste pacatul” in lipsa “legii”?
    - cum explica preotii contradictiile astea? Unele is metaforice, altele nu? :)

    Am vazut faza cu ‘zelos’, mi se pare ridicol, in engleza e Jealous :) Cine stie cum o fi in original, poate ‘iubaretz nevoie mare’…

  • Eu am ramas putin stramba cand mi-am dat seama ca de fapt numa Adam a primit interdictia cu pomu. Dar cum Eva era parte din Adam cred ca se extinde automat.

    Si nu inteleg care e problema cu pedepsirea lui Adam. In definitiv nu era legea lor ca fata violata sa fie maritata cu violatorul? Nu vad nici o contradictie. E crestineste sa ii tragi o mama de bataie copilului tau dupa ce s-a lovit, pentru ca plange ca prostul.

  • Taicu Terezu:

    Chestia cu legea se referă la perioada dintre căderea lui Adam şi primirea celor nuştiucâte porunci (mult mai mult de 10 în orice caz). Că adică de aia n-a fost pedepsit Cain cu moartea, de exemplu: pentru că nu era o lege care să-i spună ”să nu ucizi” şi să stabilească o pedeapsă pentru asta. Desigur, asta nu explică deloc pentru ce fel de păcate a distrus lumea prin potop, dacă nu exista lege şi, de asemenea, nu exista lege nici pe vremea când s-au distrus Sodoma şi Gomora. Oricum, textul pe care l-ai citat nu stă deloc în picioare, oricât ai încerca să-l justifici. Nu exista o lege, dar, cu toate astea, Noe era drept şi tot restul planetei – nu. În Sodoma şi Gomora se presupune că erau ciudăţenii sexuale, pe care nici o lege nu le interzicea, dar vinovaţii tot au fost ucişi cu foc din cer, în timp ce Lot a fost salvat pentru că era drept.

    Preoţii se feresc ca de foc să intre în genul ăsta de dispute, au nişte fraze prefabricate pe care le mestecă ori de câte ori nu pot evita un contact direct şi, dacă eşti curioasă, unul din cele mai importante elemente ale educaţiei tinerilor care vor să devină preoţi este inhibarea şi descurajarea spiritului critic şi al tendinţei de a pune întrebări incomode. Nu e prea complicat: e suficient ca, ori de câte ori încep cu întrebările, toată lumea din jur să aibă o atitudine dezaprobatoare pentru lipsa lor de credinţă şi evlavie pe principiul că, dacă inima ta ar fi curată, ai şti lucrurile astea fără să pui atâtea întrebări. Şi uite-aşa inima lor se curăţă cu timpul şi se potolesc cu întrebările.

    Îţi spun eu, în majoritatea cazurilor, preoţii nu au deloc explicaţii pentru că nu au întrebări. Ei ştiu tot. De câte ori le dai un verset incomod, ţi-l vor servi pe cel opus fără să clipească şi fără ca măcar o secundă mintea lor să înregistreze contradicţia. Dacă insişti că există o contradicţie, ţi-o servesc pe aia cu contextul: ai scos versetul din context şi Dumnezeu spunea de fapt altceva acolo. Dacă asta nu merge, vine cealaltă variantă a argumentului cu contextul: era nevoie ca Dumnezeu să spună lucrul potrivit la momentul potrivit. Nu Dumnezeu e schimbător, ci oamenii cărora a trebuit să li se adreseze, dar Dumnezeu vrea să spună aşa cum îţi explic eu, nu cum ai găsit tu dincolo.

    Dacă insişti cu argumente că există o contradicţie ireconciliabilă între cele două versete, vor clătina din cap, te vor privi cu ochi trişti, te vor anunţa că o să se roage pentru tine şi/sau te vor ameninţa cu focul iadului şi discuţia se cam încheie aici pentru că vor fi prea trişti, supăraţi, jigniţi sau furioşi ca să mai puteţi continua. Şi nu, nu i-ai clintit deloc. În mintea lor, au purtat o discuţie tristă cu o femeie rătăcită şi incapabilă să înţeleagă tainele lui Dumnezeu. Şi viaţa merge mai departe.

  • Ioana:

    @salahhe: contradictia de care vorbeam e in ultimele 2-3 comentarii, care nu prea au legatura cu violatorii :)

  • Ioana:

    Deci carevasazica asa sta treaba…acum am inteles nefericita de mine ce pacate am facut sa tot intreb in stanga si in dreapta, sa te rogi pentru mine, Preasfinte.

    O sa ma duc totusi sa cercetez si pe la savantii catolici sa vad ce zic ei, sau aia protestanti, desi stiu ca e nefireasca atitudinea mea, dar o data ce am pus intrebarile, nu o sa ma mai abat de la calea sfanta, parol.

    Merci pentru lamuriri si rabdarea de care dai dovada cu ratacirile mele, amin

  • Taicu Terezu:

    Cu plăcere oricând. Şi spor la întrebat. ;)

  • Patriarh:

    Suflete ratacite…ma voi ruga pentru voi in deal la Unirea…pentru voi si toti cei care ies azi in piata victoriei sa-l huleasca pe cel uns de Domnul Dumnezeul nostru.

    Mai trebuie sa va intrebati doar cand s-a nascut Dumnezeu, cine era mama si tata, si ce-a facut el pana sa-i dea prin cap sa faca ceva cu pamantul asta.
    Necredinciosii vor spune ca a ars gazul o eternitate…dar de fapt a meditat ca sa ajunga la perfectiune…altii vor spune ca s-a uitat la televizor…dar de fapt s-a uitat la celelalte planete si a luat ce e bun de la fiecare…bine…intai le-a facut…deci a facut probe…o infinitate de probe…ca a avut timp.

    Tz tz tz

  • Adi:

    Dpdv meu, cea mai mare dilema este: de vreme ce Adam era perfect, el nu avea cum sa comita o gresela, cu atat mai mult un act de neascultare, care este mult mai mult decat o greseala. Faza cu sarpele e de tot cacatul, pentru ca nu exista niciun sarpe. Dar, si daca ar fi fost, tot Adam era mai destept si nu avea cum sa il insele sarpele.

  • Patriarh:

    Uite fratele Adi se apropie de sfanta credinta. Adevarat iti spun…Adam era perfect. Dar Eva nu….caracteristica care s-a pastrat pana in zilele noastre. Barbatul e perfect si femeia nu, pentru ca iti spun tie, credinciosule, ca Eva a fost cea ispitita de sarpe…si nu Adam. Adevaratii credinciosi nu au nevoie sa citeasca Biblia ci doar sa creada.

  • Taicu Terezu:

    “Eva a fost cea ispitita de sarpe…si nu Adam.”

    Aproape că ai avea dreptate, din punct de vedere strict biblic, dar uiţi că porunca a primit-o Adam şi nu Eva (înainte de crearea femeii), iar şarpele l-a avut în vedere şi pe Adam, chiar dacă strategia lui a fost să profite de faptul că Eva avea doar instrucţiuni pimite la mâna a doua şi, deci, era mai îndreptăţită să le pună la îndoială. Dar sigur că într-o societate primitivă, în care ăla cu pumnii mai mari avea întotdeauna dreptate, a fost foarte la îndemână explicaţia de neam prost că femeia e o vită încălţată şi de aia a ales şarpele s-o ispitească pe ea şi nu pe ăla perfectu’.

    Deci femeia trebuie bătută mereu, că merită. Chiar dacă nu ştii tu ce tâmpenii a mai făcut, fii fără grijă că ştie ea.

  • Adi:

    Aoleu…si ce daca Eva a fost ispitita si nu Adam?
    Si Eva trebuia sa fie perfecta, ca tot Dumnezeu a creat-o si pe Eva.
    Deci nici Eva nu ar fi putut sa fie inselata.
    Chiar si asa, Adam tot nu ar fi putut sa fie inselat… nici macar de Eva!

  • Patriarh:

    “a fost foarte la îndemână explicaţia de neam prost că femeia e o vită încălţată şi de aia a ales şarpele s-o ispitească pe ea şi nu pe ăla perfectu’.”

    Taicule…am crezut pentru o secunda ca o iei pe aratura si ca ai deviat de la dreapta credinta. Ultimul paragraf insa mi-a readus speranta.

    La nivel teoretic, Eva fiind o clona a lui Adam, este practic tot Adam…deci este just sa credem ca a primit aceeasi porunca.

  • Patriarh:

    Adi, esti prea carcotas. Sa citesti 40 de zile Paraclisul Maicii Domnului pentru iertare. Ce atata Adam si Eva. Gandeste-te ca Dumnezeu n-a mai facut niciodata oameni pana atunci. A experimentat pe ei si a invatat din greseli.

  • Adi:

    aaaa….ce Widget e ala care face Panseul?!?!??

  • Taicu Terezu:

    “Eva fiind o clona a lui Adam, este practic tot Adam…deci este just sa credem ca a primit aceeasi porunca.”

    Just, dar Adam se presupune că a primit porunca direct de la Dumnezeu. Eva a aflat despre asta doar din auzite.

    Pe de altă parte Eva e o clonă modificată şi incompletă pentru că nu are sfântul cromozom Y, deci nefiind chiar vorba de identitate genetică, putem vorbi de persoane diferite. Şi revin: conform bibliei, Eva nu primise totuşi nici o poruncă.

  • Adi:

    Nu e adevarat ca Eva nu stia, ca cand a intrebat sarpele pe Eva:
    Şi a zis şarpele către femeie: “Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?”
    Iar femeia a zis către şarpe: “Roade din pomii raiului putem să mâncăm;
    Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: “Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”
    Atunci şarpele a zis către femeie: “Nu, nu veţi muri! (Geneza3:1-4)
    Deci Eva cunostea porunca!

  • Patriarh:

    Pai e normal ca Eva sa nu fi primit nici o porunca….pentru ca a fost creata in ideea de a-l distra pe adam si scoate din rutin. Practic Dumnezeu nu i-a dat porunca direct Evei fie pentru ca a desconsiderat-o…in ideea ca e doar o jucarie a lui Adam, fie nu s-a bagat peste
    Adam(si aici vreau sa accentuez ceea ce se comunica si azi in Sfanta Biserica, “femeia sa se supuna barbatului…ca el e capul”)considerand ca daca Adam ii spune ce trebuie sa faca ea o sa se supuna, asa cum a si fost creata.

    Adam a fost pedepsit pentru ca incalcat ierarhia, si ca a ascultat de cineva inferior lui….si nu pentru ca a incalcat neaparat cuvantul Stapanului

  • Taicu Terezu:

    “Deci Eva cunostea porunca!”

    Da, dar e una să mi se arate Dumnezeu şi să-mi poruncească să mă convertesc la Iehovişti şi e cu totul altceva să stau să ascult ce-mi povesteşte iehovista care mi-a bătut la uşă. În ambele cazuri eu ştiu că există religia iehovistă, dar în varianta a doua nu am nici o dovadă că învăţăturile ei provin chiar de la dumnezeu. Pot s-o cred sau pot să n-o cred. A avea cunoştinţe despre un lucru nu e totuna cu a crede, iar ispititorul exact pe asta şi-a bazat atacul. Eu ştiu multe despre musulmani, de exemplu. Nu se poate spune că nu am cunoştinţă despre poruncile care se presupune că ar trebui să se aplice tuturor oamenilor conform Islamului, dar de crezut nu cred.

  • Ioana:

    @Patriarh: demonstreaza-mi si mie te rog unde sade “superioritatea” barbatului in: “Eva a ascultat de sarpe, Adam a ascultat de Eva” (?)

    Cu ce e mai bun Adam decat Eva, in ascultarea de dumnezeu, ca parca amandoi stiau de pom/porunca, cf citatul dat de Adi mai sus?

    Nu ca tin mortis sa dezbatem statutul femeii si al barbatului, dar chiar de la inceput sa zici ca Eva ii este “inferioara”, vezi “o jucarie” pentru el mi se pare cam mult…

  • Adi:

    Pai nu o sa vina niciodata Dumnezeu sa iti ceara sa te inscrii intr-o confesiune religioasa. A zis Iisus ceva de genul “construiti institutii bisericesti cat mai numeroase”? Nici macar ceva de genul mergeti la biserica duminica si pupati icoane…
    Chiar si iehovistii aia, macar ca aduc “Evanghelia”… iei act de consideratiunea istorica ca aceea este un mesaj de la Dumnezeu, o studiezi, vezi ce parere ai, aplici cunostintele dobandite, in caz ca esti de acord ca ar fi fost inspirate de Dumnezeu. Nu este necesar sa crezi pe nimeni pe cuvant, ci, aplicand sfantul scepticism, discerni singur, evident, ocarmuit de Dumnezeu, daca exista sau nu vreun mesaj. Valabil si pt musulmani, hindusi etc.

  • Patriarh:

    Ioana…mare ii e mahnirea Domnului sa te auda punand la indoiala legile Lui. Spune drept…diavolul ti s-a aratat in vis si ti-a spus sa intri aici si sa sustii cauza egalitatii intre barbat si femeie. Vineri sa mergi la Sfantul Maslu si sa te rogi pentru sufletul tau chinuit.

  • Ioana:

    @Taicu: pai nu cred ca asa stau lucrurile: “ne-a poruncit” = amandurora, nu a zis ca dumnezeu i-a cerut lui Adam care i-a zis ei. Eu inteleg ca ea stia de porunca si deasemenea, credea in ea, zice clar “dumnezeu ne-a poruncit”, nu “Adam m-a informat ca ce si cum”.

    Io nu stiu cum se intampla lucrurile intr-o gradina cu un barbat, o femeie si dumnezeu, da din analiza gramaticala vad ca nu era unul mai nestiutor decat altul din punctul asta de vedere, ceea ce pentru mine ii egal cu faptul ca amandoi au fost la fel de vinovati/neascultatori

  • Ioana:

    @Patriarh: ia mai vino tu cu 2-3 citate revelatoare, ca sa ma pocaiesc deplin de sfanta mea necunostinta. Sa contina neaparat “dumnezeu a zis”, nu Gigi Furtuna a hotarat in anul douamiijdoi BC ca femeile se dau vizitatorilor din afara orasului, si cu cat is mai virgine, cu atat mai bine.

    O sa ma rog intens sa capat credinta care imi si anume lipseste pe tema asta.

  • Taicu Terezu:

    Ioana, Hai să presupunem că eu sunt Adam şi tu eşti Eva. Şi locuim amândoi în rai. Tu nu prea ai avut o relaţie cu Dumnezeu, dar vin eu şi-ţi spun că a poruncit Dumnezeu să nu ne atingem de pomul ăla. (Nu uita că porunca a fost dată ÎNAINTE ca tu să fii creată, deci n-aveai cum să o auzi şi tu)

    Acuma vine şarpele şi încearcă să-ţi vândă un fruct. Tu zici nu şi el întreabă de ce. Tu ce răspunzi?

    “Dumnezeu ne-a poruncit”, pentru că tu aşa ştii de la mine. Şi şarpele îţi zice “ba nu” şi îţi explică de ce. Ambele tale informaţii vin la mâna a doua, dar şarpele pare să-şi argumenteze mai bine afirmaţia, pentru că eu ţi-am zis doar că nu e voie şi nu ţi-am explicat de ce pentru că nici eu nu ştiu. Şi nici măcar nu eşti convinsă că porunca ţi se adresa şi ţie de vreme ce Dumnezeu n-a considerat necesar să semnezi şi tu fişa de protecţia muncii.

    Are sens?

    Acuma putem să lăsăm analiza literară şi să ne concentrăm pe faptul că de fapt făceam mişto de Legendele Olimpului varianta iudeo-creştină?

  • Patriarh:

    Ioana…uite..iti dau un citat care o sa te lamureasca pe deplin:
    “Fericiti cei saraci cu duhul..ca a lor este imparatia cerurilor”…si ca sa fii pe deplin multumita: “Crede si nu creceta”

    Sper ca ai mai citit blogul Parintelui si stii despre ce e vorba…nu te mai aprinde asa. Mai bine pune o lumanare si fa o donatie consistenta la Biserica. Te astept pe deal la Unirea

  • E un widget sfant, generat de un calugar programator de la manastire dintr-o tara indepartata. Il poti gasi aici:
    http://unalignedcode.wordpress.com/stray-random-quotes/

  • Ioana:

    @Patriarh: da, bine, am inteles (mai greu numai la lumina lumanarii), ho, ne vedem la manastire… pot face o donatie cu cardul?

    @Taicu: pai daca tot o luaram cu “cine-i primul ala este” am vrut sa ma conving si sa ma intorc cat mai repede pe calea cea sfanta si dreapta, iertata fie-mi necredinta.

  • Adi:

    E widget eretic, ca merge doar pe alea negazduite:(

  • Adi:

    Mi-am facut si eu panseu!! http://adi.trei.ro Ce frumos e:)

Leave a Reply

Comentariile pe acest blog sfânt sunt vegheate de însuşi Cel de Sus. In nimicnicia mea nu mă pot impotrivi divinităţii, aşa că dacă vă sunt neaprobate, şterse sau modificate nu vă plângeţi, înseamnă că a venit timpul să vă căiţi.

Visit Skorpion
Comment Count Badge
Autori
Luati Lumina!
Panseu Crestin
“Nu trebuie sa faci cercetari cu anii ca sa vezi cat de lacoma este lumea in care traim. E de ajuns sa vezi ca sunt destul de multe case cu etaj.”
EBook-Ghid Fotografic