În această pagină veţi găsi wallpapere gratis. Wallpaperele noastre sunt create cu dragoste de Dumnezeu de către un călugăr, la comanda specială a Tatălui Ceresc. Practic, inspiraţia îi este insuflată pe cale divină, wallpaperele fiind create pe un computer răcit cu apă sfinţită, a cărui carcasă a fost cioplită din lemn sfânt de la muntele Athos de către un monah nevăzător. Wallpaperul astfel obţinut este considerat nou născut, aşa că este ţinut timp de 40 de zile după care i se citeşte o moliftă.
Descărcaţi cu încredere walpaperele noastre gratuite, creştine şi sfinte. Nu veţi mai avea nevoie de antiviruşi, firewall sau orice altă formă de protecţie a computerului, acesta fiind protejat din momentul instalării lor de către Dumnezeu-Tatăl în persoană. Dacă aveţi laptop, acesta nu va mai fi furat, iar în cazul în care totuşi vă va fi substituit de către o unealtă a Satanei, scârbavnicul hoţ va fi călcat direct de către maşina unei patrule de poliţie, care vi-l va restitui în maxim 24 de ore.



