Posts Tagged ‘invataturi crestine’
Turnul Eiffel din Paris e o construcţie de oţel înaltă de 324 de metri de la pământ până la vârful antenei. El a fost construit spre a servi ca poartă de intrare pentru Târgul Universal din 1889 la sărbătoarea centenar a Revoluţiei Franceze. A fost conceput ca să reziste 20 de ani şi apoi să poată fi demontat şi înlăturat cu uşurinţă. Reacţia iniţială a parizienilor la vederea turnului a fost profund negativă, deoarece l-au considerat ”o durere de ochi” şi, poate pe drept cuvânt, îl asemuiau în inimile lor cu un furuncul copt pe vârful nasului duduiei Miss Univers.
Oiţe şi berbecuţi ai Domnului, ştiu că există în viaţa oricărui credincios un moment de cumpănă, un moment în care bunul creştin ajunge să se întrebe dacă există cu adevărat Dumnezeu. Să nu vă temeţi, căci El e sus, e bun şi înţelegător şi nu se supără. Se poate, într-adevăr, în mare mila Lui, să facă să dea peste voi o maşină, un tramvai sau – dacă locuiţi la ţară – vaca neagră a satului sau jeepul parohului din satul vecin; dar de supărat nu se supără, o face doar ca să vă atenţioneze.
Ce este Viaţa? E o întrebare căreia au încercat şi încearcă în continuare marii gânditori ai lumii să-i răspundă. Nu neg, din când în când un exerciţiu moderat de imaginaţie nu strică, dar să nu cădem totuşi în păcatul ridicolului. Pentru răspunsul corect la o asemenea întrebare nu avem nevoie de cerceare sau filosofi. Pentru că ne este suficient să citim Cartea Sfântă ca să-l aflăm.
La început, Dumnezeu le-a făcut e toate: pământ, apă şi aer, apoi a facaut viaţa sub toate formele ei. Aici nu este loc de argumente, toate acestea fiind fapte, deci reale. Dar pentru ce ne-a dat viaţă? Ca să ne veselim, ca să ne bucurăm de toate frumuseţile pământului creat de el? Ca să ne fie bine? Nu, fii şi fice ale mele! căci nu pentru noi ne-am născut ci pentru El. Bucuria părinţilor la naştere pentru că “avem un copil” este un mare păcat, acel copil nu este al lor, este al Domnului. Iar acest lucru îi trebuie spus de mic.
Dumnezeu a creat Raiul şi Iadul. Aşa cum bine ne învaţă sfânta scriptură, la sfârşitul vieţii unul din cele două locuri ne aşteaptă. Veşnice fiind, ele sunt de fapt scopul, destinaţia finală. Dacă vreţi o analogie, viaţa este ce trăieşte copilul în pântecele mamei: o formă de evoluţie (nu vreau să spun evoluţionism, Doamne iartă-l pe nevrednicul de mine) care ne pregăteşte pentru ceea ce-i adevărat. În marea Lui bunătate, Dumnezeu a creat un sistem de cantonament, un fel de tabără, dându-ne astfel posibilitatea să ne alegem unde vrem să mergem. Este ca o haltă de triaj, iar alegerea ne aparţine. Aşa că cei care susţin că Tatăl Ceresc nu vrea să gândim şi nu ne oferă posibilitatea liberului arbitru vorbesc în dodii, copiii mei. Alegem, şi alegem pentru că Dumnezeu vrea aşa. Dacă nu era asta voia Lui, ne năşteam direct într-o lume bună şi corectă, unde nu trebuia să avem grijă mare ce facem, ba chiar şi ce spunem. Căci poruncă este şi să nu iei numele Domnului în deşert. Cu alte cuvinte, este suficient să-L vorbeşti de rău ca să te duci dracului (Doamne iartă-mă).
Viaţa nu ne-a fost dată pentru bucurie şi plăcere ci pentru frică de Dumnezeu. Căci nimic nu este mai plăcut Lui decât miliarde de oameni, de la Facere încoace, speriaţi de Ochiul care ne vede de sus şi de Mâna care ghidează trenul să treacă peste noi dacă am păcătuit. Căci El pe toate le ştie şi le vede.
În încheiere, dacă vreţi şi câteva sfaturi care să vă înlesnească drumul spre Rai, iată-le:
- Fiţi umili. Capul plecat, ochii în pământ şi o voce stinsă sunt o atitudine corectă. Vocea omului trebuie să se înalţe atunci şi numai atunci când ridică Dumnezeului slavă.
- Nu fiţi fericiţi şi nu vă bucuraţi de nimic ce vă închipuiţi că vă face plăcere, căci plăcerea este desertaciunie. Cercetătorii ortodocşi au descoperit că până şi orgasmul ne-a fost dat ca să ne încerce tăria credinţei. Cine îl caută sau cine îl are va ajunge în Iad. Căci sexul e ruşine, singurul lui scop fiind aducerea de material proaspăt Domnului. Câţi strungari aţi văzut să dea ochii peste cap de plăcere de câte ori le iese o şaibă din strung?
- Fiţi modeşti. Posesiile lumeşti sunt deşertăciune, aşa că tot ce este peste asigurarea unei pâini şi ceva pe lângă să-i dea gust prisos se numeşte. Prisosul trebuie dat bisericii, fie sub formă de bani, fie – dacă altfel nu se poate – sub formă de produse congelate.
