Posts Tagged ‘orgasm’



Iertată să-mi fie lipsă din ultimele zile, fii şi fiice ale mele. Ea nu a fost voită ci s-a datorat luptei cu o boleşniţă trimisă mie de însuşi Satana, drept pedeapsă pentru munca ce muncesc la dictare divină. Am zăcut deci pe priciul meu, neavând putere să mai scrijelesc pietre pe care să le trimit călugărului programator ca să aveţi ce citi şi comenta. Mare-mi e însă bucuria să văd că bunii creştini nu se lasă şi fac front comun în fata samavolnicului drac.

Astăzi o să vă spun câteva vorbe despre orgasm. Sper să fiu coerent, căci boleşniţa încă mă încearcă. Orgasmul nu este un dar divin, aşa cum am mai pomenit. Dimpotrivă, este o nălucire a Diavolului, trimisă femeii intru smintire şi propovăduită de biblia satanica numită Cosmopolitan. Aceasta nălucire a fost vezi Doamne cercetată de pseudosavanţi (adică savanţii laici) şi i s-au dat însuşiri pe care nu le are. Aceşti pseudo savanţi susţin că una din funcţiile lui, în afară de plăcere, ar fi împingerea spermatozoizilor spre ovul intru fecundare, datorită contracţiilor musculare vaginale.

Blasfemie, vă zic, căci orice bun creştin spune că Dumnezeu însuşi dă putere spermatozoizilor, împingându-i spre ovul şi arătându-i calea dreaptă celui mai bun dintre ei. Fiice ale mele, nu va mai lăsaţi smintite de asemenea făcături păgâne, căci Biblia ne învaţă un lucru de netăgăduit. Acela că Satan va încerca veşnic să ne abată de la drumul creştinesc, incercand să ne împingă către zei falşi. Inventarea orgasmului exact asta a vrut şi char a prins la oile rătăcite ale Domnului. Căci cum altfel putem interpreta imaginea femeii în genunchi, aşteptând spermatozoizii?

Nu vă închinaţi la idoli falşi, vă zic, nu va abateţi de la dreapta credinţă. Orgasmul nu există iar unirea trupească este făcută doar pentru naştere de prunci, este o luptă contra gustării plăcerii. Căci închinarea în genunchi în fata spermatozoizilor exact asta este: o închinare intru gustarea plăcerii. Nu căutaţi plăcere, căci aceasta duce la desfrânare iar desfrânarea la pierderea intrarii în Rai.

Împreunarea trebuie să aibă loc doar în sfânta taină a căsătoriei iar căsătoria e făcută să ne ferească de arderea în Iadul veşnic şi mai ales pentru ca doi oameni să devină una după modelul Sfintei Treimi şi pentru naştere de prunci. Nu pentru plăcere, căci singurele plăceri bune sunt numai acelea care permit rugăciunea neîncetată. Noi trebuie să fim mereu în Dumnezeu prin rugăciune. Orgasmul înseamnă patimă iar patima e tocmai căutarea plăcerii care nu se poate face decât părăsind pe Dumnezeu.

Visit Skorpion
Comment Count Badge
Autori
Luati Lumina!
Panseu Crestin
“moartea a aparut in mod natural inca de la inceputul vietii”
EBook-Ghid Fotografic