Posts Tagged ‘pasapoarte biometrice’
Sculaţi, fraţi creştini, satanele mascate ni l-au luat pe Gigi, l-au ridicat din căsuţa lui în ziua şfanţului noului mucenic Pavel Rusul, care a fost slobozit din robie şi a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1683, de sabie săvârşindu-se şi astăzi l-au dus legat la tribunal… Atâta tristeţe am în suflet, când mă gândesc cum ridică el biserici şi cum făcea case sărăcimii, încât lacrimile mi se înnoadă în barba căruntă, fii sii fiice ale mele.
Luaţi exemplul pioşilor săteni care au venit de bunăvoie să-l susţină pe cel care le-a făcut casele luate de ape! Ştiu, o să spună sataniştii că acelor copii ai Domnului în fiecare an le ia apa casele pentru că ei nu fac nimic să prevină asta. Dar nu vă lăsaţi minţile smintite de aşa ceva, oamenii aceia fac ce ne învaţă Sfânta Carte: dacă Dmnezeu vrea să ne dea inundaţie noi nu avem dreptul să ne împotrivim. Că tot Dumnezeu va lumina sufletul cuiva care va veni să ne facă altă casă, să aibă apele ce lua anul care vine. Luaţi exemplul cuvioşilor locuitori ai Zabrautiului, cărora dom’Gigi le plăteşte amenzile pentru curentul luat direct din stâlp şi veniţi în faţă tribunalului să protestaţi. Dacă vă ridică satanele mascate pentru manifestaţie fără aprobare nu vă faceţi griji, Dumnezeu vede şi-i va pedepsi.
Bucuraţi-vă, fraţi creştini, că există fraţi ai voştri capabili de atâta dăruire încât să se ducă să îl susţină pe omul sfânt, căci ei sunt cei care vor aduce triumful Căii celei Drepte. Aceştia sunt oamenii al căror spirit e veşnic treaz, ei sunt cei care au înţeles atât de repede de ce paşapoartele biometrice sit semnul satanei şi tot ei sunt cei care vor ieşi în stradă mânaţi de preasfântă Noua Dreaptă să scoată diavolul din pidosnici.
Sfântul Gigi, căci sfânt este, adevărat vă zic, nu a făcut nimic altceva decât să pedepsească nişte tâlhari, nişte furi care au poftit la bunul lui, cumărat din munculiţă lui de patron de club de fotbal sfânt şi fost oier. A făcut asta pentru că însăşi Maica Precistă i-a spus că poliţia nu i va recupera maşina. Apoi, duhul Maicii Sfinte s-a pogorât asupra piosului Zmarandescu, spunându-i “cu pistolul e mai bine, stai liniştit că nu nimereşti niciun alt creştin, ghidez eu glonţul”. Şi minune, fraţi creştini, glonţul s-a dus fix în hoţul posedat de necurat!
E o zi tristă, oiţe şi berbecuţi ai Domnului, să ne rugăm pentru Gigi Becali, căci dacă intră în puşcărie nu va putea fi votat de noi, creştinii cei adevăraţi şi nu va putea conduce România pe calea cea Curată, impunând legi drepte şi bune cu ajutorul pioasei galerii a Stelei şi a grupărilor sfinte legionare, care luptă împreună cu el pentru Dumnezeu, Neam şi Ţară!
Aşa cum bine ştim, Satana este printre noi şi începe să-şi facă simţită prezenţa din ce în ce mai mult. Salut pe această cale pe cei câţiva creştini adevăraţi care au ieşit încă o dată în stradă ca să protesteze împotriva paşapoartelor biometrice. A fost o nouă victorie răsunătoare a ortodoxiei romaneşti şi a sfintei organizaţii Noua Dreaptă. Cantă inima în noi ode către Domnul Dumnezeul nostru când vedem creştinii protestând în stradă. Data viitoare protestanţii vor mărşălui până la aeroport dacă vârsta le va permite. Dacă nu, cei prăbuşiţi pe drum vor fi consideraţi mântuiţi. Chiar dacă nu aveau trebuinţă de paşaport, neavând ce face cu el, s-au sacrificat pentru Biserică, Neam şi Ţara. Aşa să-i ajute Dumnezeu.
Dar despre paşapoartele biometrice am mai vorbit. Despre invenţiile Satanei, aduse pe pământ ca să ne smintească minţile şi să ne şubrezească sfânta credinţă vreau de fapt să vă vorbesc. O să aleg la întâmplare doar câteva iar de-a lungul săptămânilor care urmează voimai reveni asupra subiectului.
1. Undele hertziene
Acestea sunt undele pe care circulă diavolescul semnal GSM, motiv pentru care ar trebui interzise. Pentru că lucrarea Satanei a fost însă atât de bine făcută încât nu le mai putem opri să circule, sfântul Guvern, ajuns la putere prin votul creştinilor adevăraţi, se gândeşte să le impoziteze prin fiecare telefon mobil. Adevărat zic vouă, dacă va trebui să plătim impozite pe telefoanele mobile până la urmă vom renunţa iar undele hertziene se vor întoarce la dracu, nemai având ce să caute aici. Căci, după cum au demonstrat savanţii creştini, ele sunt responsabile de umflăturile de pe creier, el la origine fiind plat, după placul Domnului.
2. Electricitatea
O invenţie atât de diavolească încât nu numai că din cauza ei bunul cresin nu mai sta la lumânare, dar pe baza ei s-au inventat şi saloanele de bronzat, unde oiţele Domnului se despoaie şi se expun într-un mod necuviincios, ca să stea aşezate pe un aparat precum peştele congelat pe tarabă. Tot electricitatea a făcut posibile alte invenţii diavoleşti cum ar fi bateriile, al căror singur scop pentru care au apărut este vibratorul, Doamne apara şi păzeşte. Strângeţi din fese, fii şi fice ale mele, şi repetaţi după mine: Tată Ceresc, nu ne duce intru sminteala, căci nu băgăm în noi decât ce de la tine este.
3. Punctul G
Punctul G este o invenţie deosebită a necuratului. Spun deosebită pentru că a fost introdusă subtil prin Grafenberg, un jidan posedat şi neexorcizat la timp. Acesta a pretins că l-a descoperit şi de atunci minciuna s-a răspândit smintind minţile femeilor creştine. Cel mai eficient agent de rapindire al acestei idei nebuneşti este unealta Satanei Cosmopolitan, citită de acea parte din oile Domnului pe care prea multe cuvinte le obosesc. Savanţii creştini sunt în unanimitate de acord că acesta nu există, ideea fiind plantata în minţile crude doar pentru a justifica ideea de orgasm, o altă aberaţie drăcească. Căci studiile demonstrează clar: 75% din femei recunosc că nu au aşa ceva. Ce deducem de aici? E simplu: celelalte 25 la sută mint şi ar trebui bătute cu pietre după sfânta lege creştinească.
4. Emil Boc, prezervativul, Adrian Năstase, alifia pentru sex anal, Marian Vanghelie, crema de ghete, Ecaterina Andronescu, electroencefalograma.
Fraţi creştini, fac pe această cale un apel către voi toţi, intru refuzarea paşapoartelor biometrice, acestea fiind invenţia Satanei! Nu credeţi, vă spun nu credeţi ce vi se spune, că sunt mai sigure, că au fost făcute aşa că să fie mai greu de falsificat, paşapoartele Satanei nu au nici o legătură cu asta. Specialiştii Sfintei Biserici Ortodoxe au luat la cecetat un cip biometric din cele folosite în noile paşapoarte şi iată ce au aflat.
Dacă atingi din greşeală pagina cu cipul, informaţiile din acesta intră în piele şi de acolo în sânge, prin intermediul unei invenţii diavoleşti numită nanoboţi. Odată ajunşi în sânge, aceştia modifica ADN-ul persoanei infectate şi se manifestă într-unul sau mai multe din urmatoarle moduri:
- Gânduri necurate însoţite de dorinţa de a întreţine relaţii sexuale cu capre. Lucrătură diavolului, de vreme ce toţi ştim că Dumnezeu ne-a dat capra ca să învelim sfânta Biblie în pielea ei argăsita.
- Dorinţa de nestăvilit de a vizita Piaţa Operei noaptea şi a încerca sexul anal atât pasiv cât şi activ
- Dorinţa de a te travesti şi a ieşi la manifestaţii publice, prezentându-te cu nume false specifice sexului opus. De aceea, un bun ortodox nu trebuie să accepte acest fel de paşaport. Dealtfel, un bun ortodox nu are nevoie de paşaport, pentru că nu are ce vedea în ţările neortodoxe. Franţa, Anglia şi alte locuri bântuite de Satana nu trebuie să vă stârnească nici un fel de curiozitate, un ortodox adevărat nu îşi părăseşte tara decât pentru a merge în ţări ortodoxe. Ori, după cum bine ştim, în Bulgaria şi Moldova nu ai nevoie de paşaport, merge doar cu cartea de identitate* sau în lipsa acesteia puteţi intra cu doar 10 euro. Adică mai ieftin ca în Disneyland, unde oricum nu aveţi ce vedea. Mickey Mouse şi celelalte creaţii ale satanistului Disney sunt născocirea unei minţi bolnave şi posedate, (spre deosebire de Dumnezeu Tatal care este real, lucru demonstrat de Biblie)
*un bun creştin are buletin, cartea de identitate având înscrisă pe ea CARD, care citit invers înseamnă DRAC, Doamne apara şi păzeşte.

