Posts Tagged ‘rugaciune’



Oiţe şi berbecuţi ai Domnului, ştiu că există în viaţa oricărui credincios un moment de cumpănă, un moment în care bunul creştin ajunge să se întrebe dacă există cu adevărat Dumnezeu. Să nu vă temeţi, căci El e sus, e bun şi înţelegător şi nu se supără. Se poate, într-adevăr, în mare mila Lui, să facă să dea peste voi o maşină, un tramvai sau – dacă locuiţi la ţară – vaca neagră a satului sau jeepul parohului din satul vecin; dar de supărat nu se supără, o face doar ca să vă atenţioneze.

Read the rest of this entry »

Fiule, am citit scrisoarea ce m-ai adresat şi am stat de vorbă atât cu forurile Sfintei Bisrici Ortodoxe Române cât şi cu alte persoane formatoare de opinie demnă de luat în seamă, în special din rândul masonilor şi bubulilor.

Biserica Ortodoxă Română e alături de studenţii patriei noastre ortodoxe, dar fondurile pe care le are abia dacă ajung pentru achiziţionarea mizilicurilor absolut necesare, cum ar fi clopote comandate prin GPS. Ştiu, unii ar putea spune că e o investiţie inutilă, ba chiar am auzit voci ale unor aşa-zişi glumeţi (în fapt nişte satanişti demni de dispreţ) spunând “dacă tot există Dumnezeu, de ce nu trage clopotele chiar el la ora potrivită?” Acestora le răspund cu spusele Tatălui Ceresc:

בנוסף, לדעת את אהבת המשיח, ביותר על זה, כי אתה מלא בכל מלוא האלוהים.

Cu alte cuvinte, ca să intelega şi cei mai nechemaţi, unul Dumnezeu e suficient de ocupat să iubească nevrednicii de noi, pe fiecare în parte sau în grup, ca să-I cerem să tragă de trei sfori la oră fixă.

Acestea fiind spuse, după ce s-a analizat înfiinţarea unui lăcaş de cult în fiecare staţie de metrou, s-a ajus la concluzia că acest lucru va merita doar atunci când enoriaşii vor învăţa să-şi folosească în mod creştinesc cardurile de debit şi credit. Apoi s-a pus problema instalării unor chilii măcar din două în două staţii dar nici acest lucru nu pare posibil, Sfântul Sinod nedorind confundarea acestora cu veceurile publice.

Aşa că s-a ajuns la concluzia că singurul lucru posibil ar fi ca fiecare biserică pe sub sau pe lângă care trece metroul să scobească un tunel prin care să treacă o reţea de fibre optice care să proiecteze pe pereţii staţiilor de metrou cruci şi icoane, să ştie creştinul când să-şi facă semnul crucii.

În speranţa că am putut fi de folos atât ţie cât şi studenţimii române în general,

Daniil

Oiţele şi berbecuţii Domnului, m-am întors. Nu am lipsit cu voie ci fără de voia mea, ţintuit la pat fiind de o pârdalnică ftizie, pneumonie pe numele dat de cercetători atei. Ftizia asta m-a făcut să zac tuşind şi pătându-mi patrafirul cu picături de sânge, căci sângele vroia să părăsească trupul meu posedat mişeleşte de diavol. Dar l-am lucrat, l-am învins, vă zic, prilej cu care vin să vă învăţ şi pe voi Rugăciunea Sfintei Evulva (mama Sfântului Pantelimon) cea de ftizie vindecătoare:

Maică Evulva, sfântă făcătoare de minuni, din a cărei născătoare a ieşit sfântul Pantelimon, prin mare mila ta scoate din mine ftizia. Ai milă de păcătosul de mine, posedat de satană fără de voia mea, pre din dos. Salvează Maică pre fiul tău şi ia ftizia de la el şi dă-o necredincioşilor, căci a lor e satana, nu a mea.
Mă lepăd de satana, mă lepăd de satana, mă lepăd de satana.

Aşa am spus zi de zi, postind negru şi iată, ftizia m-a lăsat, copilaşii mei. Înainte să mă lase însă, mi s-a arătat Sfânta Evulva şi mi-a zis că sângele pe care l-am scuipat mi-a fost lăsat de Dumnezeu şi nu se cade să risipesc darurile Tatălui Ceresc. Aşa că imediat ce m-am înzdrăvenit am spălat patrafirul cu apă sfinţită şi leşie şi imediat ce am vrut să golesc ciubărul de lemn în care-l spălasem mi s-a arătat iar sfânta, arătând ameninţător către apă şi către mine. Ca să întorc darurile Domnului am băut apa aia şi cred că mi s-a făcut rău de la leşie, aşa că am mai bolit o vreme.

Am bolit din greu, căci nu am găsit nici o rugăciune izbăvitoare de leşie, iar Maalox şi alte născociri ale diavolului eu în bine nu bag.

Visit Skorpion
Comment Count Badge
Autori
Luati Lumina!
Panseu Crestin
“Prin anatema Biserica da si un diagnostic la fel ca doctorul care diagnosticheaza si atentioneaza cand vede o boala molipsitoare cum ar fi lepra sau ciuma.”
EBook-Ghid Fotografic