Posts Tagged ‘sfaturi’
Dragii mei, acest post se adresează în primul rând oiţelor Domnului, dar pot să-l citească fără fială şi berbecuţii Lui, căci pacea în familie lucru mare este iar dacă nu aveţi încă familie veţi avea şi nu strică să învăţaţi.
Am citit pe un forum o întrebare pusă de o bună creştină, care-şi doreşte să zămislească dar are sarcină extrauterină. Şi nu ştia ce să facă, să se roage sau să asculte de medic, despre care ştim clar ca-o omul satanei pe pământ? I-a răspuns un creştin adevărat după cum urmează:
“Roagă-te sf Nectarie, dar din suflet. Te va ajuta mult. Citeşte pe acest forum, minunile Sf. Nectarie, ai să găseşti cazul unei preotese din sibiu, avea sarcină extrauterină, s-a rugat sf Nectarie, şi a născut o fetiţă normală, pe care o cheamă Nectaria.”
Nimic mai adevărat, dar pe de altă parte şi incomplet. Am mai arătat (şi voi care mă urmăriţi încă de la început ştiţi deja) că femeia poate rămâne însărcinată indiferent dacă se lasă iubită normal sau (Doamne iartă-mă) prin gură sau fund. Am arătat în acel articol că Dumnezeu îi arată calea spermatozoidului învingător şi că – dacă e nevoie – îl împinge cu miloasă mâna Lui până la ovul şi-i arată Calea. Căci Dumnezeu recunoaşte un bun creştin şi un om de nădejde încă din stadiul de spermatozoid.
Aşa că sfatul bunului creştin e unul corect. Dacă vrea Domnul, un copil poate fi conceput şi crescut şi în afara uterului, chiar şi în intestinul gros. În acest caz însă naşterea va fi una mult mai grea, datorită dimensiunilor capului fătului. Dar femeia creştină nu se sperie de ceva atât de nesemnificativ. În plus, doar primul iese mai greu, pentru următorii şapte copii naşterea devenind din ce în ce mai uşoară.
Un ultim sfat legat de medicii ginecologi. Femeia creştină nu trebuie sa se duca la un asemenea medic. Numai desfrânatele o fac, din placerea de a-şi arăta cu neruşinare ceea ce numai soţul in fata lui Dumnezeu trebuie sa vadă. O fac din placerea de a fi privite in acest fel de aproape si pentru ca in desfrânarea lor nu îşi pot tine picioarele apropiate. Daca totuşi nu aveţi încotro si trebuie sa va vadă un asemenea copil al satanei, aveţi grija ca măcar o săptămână înainte de vizita la ginecolog sa nu va spălaţi acolo jos si sa nu va schimbaţi chiloţii. Inutil sa va aduc aminte ca Tatăl Ceresc nu va vrea epilate. Daca v-ar fi vrut aşa va făcea direct fara par. Astfel, Dumnezeu care-i sus si le vede pe toate, va şti ca aţi făcut tot ce v-a stat in puteri ca nici medicului sa nu-i placa ce vede caci – după cum bine ştim – şi-a ales aceasta meserie tot din desfrânare.
Oiţe şi berbecuţi ai domnului stătători în Bucureşti sau doar în trecere în weekendul care urmează, luaţi aminte la cuvintele mele, căci începe sărbătorea Sodomei! Am acoperit vag subiectul sodomiţilor, iar pentru cei care nu au citit sau nu ştiu, găsiţi aici ochelarii de soare cu protecţie anti HIV, să vă păzească de rele dacă aveţi treabă prin oraş. Fireşte, puteţi trece prin oraş mai devreme, ca să prindeţi Marşul Normalităţii rânduit de bunii creştini de la Noua Dreaptă. Din câte ştiu, se vor împărţi în timpul marşului dopuri anale, ca să vă ferească de Necuratul, despre care savanţii ortodocşi au demonstrat deja că intră în om prin anus.
Dacă aţi primit dop puteţi rămâne la parada gay sau GayFest, cum îi spune. Puteţi merge, fireşte, şi dacă vă aduceţi dop de acasă. Ideal este să găsiţi unul în formă de butoiaş concav, ca să nu poată fi nici împins nici scos de Satan, blestemat fie numele lui în veci.
Acum, că am stabilit toate acestea, să vedem ce trebuie să aibă la el un bun creştin care are treabă prin oraş cât timp se desfăşoară Gayfest:
- ochelari cu protecţie HIV (ştiu că repet dar sunt foarte importanţi, orice creştin ştie că Sida se transmite de la homosexual la heterosexual inclusiv pe cale vizuală*
- legăturică de usturoi, să ţineţi satana la distanţă. Dacă nu mai aveţi pentru că femeia casei a făcut mujdei, mâncaţi mujdeiul ăla, că oricum e cald şi veţi transpira.
- Biblia legată în piele de capră. Neapărat ţinută la îndemână, căci dacă homosexualul posedat de satană foloseşte parfum s-ar putea totuşi să suporte izul de usturoi. Dacă sunteţi băieţi de galerie sau de sală, merge ţinută în Biblie şi o sfânta bucată de bordură, că nu se ştie niciodată când trebuie să fiţi un pic mai persuasivi.
În speranţa că-mi veţi asculta sfaturile şi homosexualitatea nu se va prinde de voi pe indiferent ce cale, fie ea anală, orală, vizuală sau strănut, îmi mai permit şi să-mi cer iertare de la voi, berbecuţi şi oiţe ale domnului, pentru lipsa îndelungată. Am avut motivele mele, serioase şi sfinte.
*Conform teoriilor fizicii păgâne, informaţia vizuală se transmite prin intermediul fotonilor, care sunt particule. Particuă fiind, fotonul care a atins ochiul unui homosexual şi a ajuns apoi într-al tău e un foton homosexual şi te va infecta. A doua zi vei simţi nevoia să mângâi penisul vecinului cu care cobori în lift.Astăzi vom vorbi despre întâlniri, relaţii şi sex în spiritul ortodox. Postul acesta se adresează în special băieţilor, dar şi fetele îl pot citi.
Sfânta noastră Biserică ne învaţă să ne păstrăm curaţi până după înfăptuirea sfintei taine a cununiei. Aşa ne învaţă Dumnezeu şi aşa trebuie făcut. Nu vă întrebaţi de ce, cuvintele şi învăţăturile Domnului nu trebuie puse la îndoială, pentru că îndoiala vă poate arunca direct în flăcările Gheenei, unde veţi fi torturaţi de Satan până în amurgul veacurilor.
Aşadar, sub nici o formă nu poate fi pusă problema sexului premarital. Ce e de făcut? Masturbarea poate fi o soluţie, dar numai în condiţiile pe care le-am pomenit anterior. Întâlnirile voastre trebuie să fie pure. De aceea, băieţii trebuie să urmărească următoarele sfaturi simple:
Posibila parteneră pe care alegeţi să o întâlniţi trebuie să nu fie frumoasă. Frumuseţea este arma diavolului şi de ea trebuie să ne ferim. Femeia ortodoxă nu trebuie să atragă, ea îi este dată bărbatului pentru procreere şi întreţinerea casei.
Înainte de întâlnire nu uitaţi să vă spălaţi. Un adevărat creştin ortodox este curat nu numai la suflet ci şi la trup. Nu folosiţi săpunuri parfumate şi nici parfumuri dau deodorante. Acestea sunt invenţii diavoleşti, menite să ne abată atenţia de la calea cea dreaptă. Copiii Domnului trebuie să miroasă natural, aşa că după ce vă spălaţi frecaţi-vă pe trup cu Biblia până căpătaţi mirosul Ei sfânt. Dacă partenera voastră preferă un bărbat cu miros mai puternic, mergeţi la Patriarhie şi cereţi o biblie îmbrăcată în piele de capră. Fireşte, va trebui să o plătiţi, dar Dumnezeu are întotdeauna ce face cu banii voştri. Vouă nu vă sunt necesari, Dumnezeu vă va da mereu ce şi cât vă trebuie. Banul e ochiul Dracului, aşa că trebuie dat Bisericii să-l sfinţească şi folosească cu chibzuinta.
La întâlnire purtaţi-vă natural. Spuneţi partenerei voastre exact ce aşteptaţi de la ea, câţi copii trebuie să facă, în cât timp şi neapărat aflaţi dacă ştie să gătească mâncare de post. Întrebaţi-o dacă o atrage ideea de sex. Dacă răspunsul e da, fugiţi, v-a fost scoasă în cale de însuşi Satan. Dacă totuşi credeţi că ar putea fi o bună creştină, duceţi-o în curtea primei biserici şi legaţi-o bine de un copac sau de gard, împreună cu un bileţel către preotul locului. Când va veni la biserică, acesta va şti ce să facă cu ea.
Ca ultim sfat, nu o cereţi în căsătorie mai devreme de doi ani de la prima întâlnire. O adevărată creştină trebuie să ştie să rabde.
Printre smintelile la care oamenii se dedau, unii dintre ei chiar de mai multe ori pe zi, se numără şi onania. Onania (sau masturbarea) este un păcat trupesc care poate fi iertat, atâta vreme cât este comis cu sufletul curat. Căci zice Cartea Sfântă aşa: “să nu păcătuieşti cu gândul“.

În păcatul onaniei cad de cele mai multe ori tinerii, smintiţi în curăţenia lor de cărţi şi reviste sataniste cum ar fi revistele de modă şi lifestyle sau cărţi precum Ion de Liviu Rebreanu. Tinerii noştri citesc sau se uită la fotografii satanice cu fotomodele înfrumuseţate artificial prin unealta diavolului numita Photoshop, apoi închid ochii şi încep să se masturbeze. Acesta e marele păcat pe care îl comit: gândurile necurate din timpul masturbării.
Aşa cum ne învaţă Biblia, sămânţa bărbatului i-a fost dată de Dumnezeu pentru procreere. Onan a fost ucis de Tatăl Nostru nu pentru că se masturba ci pentru că îşi risipea sămânţa:
Ştiind însă Onan că nu vor fi urmaşii ai lui, de aceea, când intra la femeia fratelui său, el vărsa sămânţa jos ca să nu ridice urmaşi fratelui său. 10 Ceea ce făcea el era rău înaintea lui Dumnezeu şi Dumnezeu l-a omorât şi pe acesta (Geneza 38)
După cum vedeţi, Dumnezeu Tatăl nu l-a pedepsit pentru onanie ci pentru risipirea seminţei.
Ce este de făcut, dacă nu puteţi să vă înfrânaţi chemările ruşinoase? Cum puteţi să vă ogoiţi sufletul şi trupul fără a păcătui în faţa lui Dumnezeu? Răspunsul este simplu: nu vă ţineţi mintea la lucruri ruşinoase şi mai ales nu vă risipiţi sămânţa, căci neplăcute sunt acestea Domnului. Dacă nu vă puteţi înfrâna şi chiar trebuie să vă masturbaţi, făceţi-o cu gândul la Iisus şi la momentul potrivit prindeţi sămânţa într-o cutiuţă cu capac, pe care trebuie apoi o duceţi la prima biserică şi să o puneţi lângă cutia milei. Astfel gândul vostru va fi curat iar sămânţa nu va fi risipită ci se va întoarce la Dumnezeu, căci de la el vin toate.


